Un giurgiuvean a ajuns în arest la domiciliu, după ce a fost depistat transportând migranți ilegali

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, au depistat, în cadrul  acțiunii  CLEAN BORDER II SUD, patru cetățeni străini care au încercat să intre ilegal în România, fără documente de călătorie valabile. Față de șoferul mijlocului de transport, instanța a dispus cercetarea în arest la domiciliu pentru 30 de zile.

În data de 28 aprilie a.c., în jurul orei 22:40, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Giurgiu, împreună cu lucrători din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Compartimentul Sprijin Operativ și omologii bulgari, au oprit pentru control, pe DN 5, un autoturism înmatriculat în România. Acesta era condus de un cetățean român și era însoțit de patru pasageri, cetăţeni străini, circulând pe ruta Bulgaria-România.

 

În urma verificărilor efectuate asupra mijlocului de transport, colegii noștri au descoperit că pasagerii, cetățeni străini, nu dețineau documente de călătorie valabile și nici nu îndeplineau condițiile legale de intrare în România, aceștia declarând că sunt cetățeni irakieni.

 

În cauză, se efecturează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de migranți (art. 263), trecerea frauduloasă a frontierei de stat (art. 262), fapte prevăzute și pedepsite de Codul Penal, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.

 

În conformitate cu prevederile planului de cooperare încheiat între Poliția de Frontieră Română și Poliția de Frontieră Bulgară, în data de 29 aprilie a.c a avut loc o întrevedere de frontieră, cu ocazia căreia cei patru pasageri au fost predați autorităților competente din Bulgaria, pentru continuarea cercetărilor.

În continuarea cercetărilor, organele de cercetare penală din cadrul Sectorul Poliției de Frontieră Giurgiu și Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, au dispus măsura reținerii șoferului român, urmând să fie prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Giurgiu.

În data de 30.04.2026, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Giurgiu a dispus luarea măsurii arestului la domiciliu față de șoferul român, pe o perioadă de 30 de zile.

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, împreună cu partenerii instituționali, continuă să desfășoare acțiuni pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, în vederea asigurării securității granițelor României și a unei gestionări eficiente a fluxurilor migratorii.