Un primar din județul Galați a donat recolta distrusă de secetă crescătorilor de animale din localitate

Primarul unei comune din județul Galați a donat toată recoltă distrusă de secetă, crescătorilor de animale din localitate. Porumbul de pe aproape 150 de hectare a fost dat celor care abia mai au cu ce hrăni vacile și oile în situația în care toate pășunile sunt uscate.

La Corod, în județul Galați, fermierii spun că niciodată nu a fost pământul atât de uscat, iar plantele, distruse, grav afectate de secetă.

La fel s-a întâmplat și cu porumbul pus de primarul localității pe cele 150 de hectare pe care le are. Lipsa apei a distrus complet cultura.

„Am luat decizia să-l dăm fermierilor că aici sunt 10.00 de capre și oi și 100o de bovine și cabaline și am zis că e păcat să-l lăsăm pe câmp, așa mai salvăm ceva din fermele de animale. Îmi eliberez terenul pentru culturile viitoare”, a declarat Dan Tenie, primar Corod, pentru Știrile TVR.

Oferta a fost primită cu bucurie de crescători, mai ales că și pășunile sunt arse de soare și oamenii abia reușesc să-și hrănească animalele.

În zonă nu se poate pune problema irigațiilor pentru că localitatea se află la mare distanță de Dunăre și Siret.

„Singura posibilitate ar fi să forăm să facem bazine și să irigăm, dar investițiile sunt foarte mari și nu avem capital să facem așa ceva”, a mai declarat Dan Tenie, primar Corod, pentru Știrile TVR.

Potrivit sursei citate, primarul spune că pagubele produse de secetă, numai pe terenul lui ajung la aproape 600.000 de lei.

Sursa: Știrile TVR

Știre preluata de la 7Media.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *