Urmează doi ani de lucrări pe Podul Prieteniei; întâlnire de lucru româno-bulgară pe această temă
Oficialităţile din Giurgiu şi Ruse s-au reunit vineri, 21.06.2024, în cadrul unei întâlniri de lucru ce s-a desfăşurat la sediul Instituţiei Prefectului-judeţul Giurgiu.
Întâlnirea a avut loc la solicitarea părţii bulgare, în contextul demarării în perioada următoare a lucrărilor de reparații pe Podul ”Prieteniei” dintre Ruse și Giurgiu.
Partea română a fost reprezentată de prefectul și subprefecții judeţului Giurgiu, Florentina Stănculescu, respectiv Ana-Maria Voevozeanu și Mirel Dragoș Brăgaru, alături de alte oficialități județene (din cadrul ITPF Giurgiu, IPJ Giurgiu, CNAIR etc.), iar cea bulgară de guvernatorul și subprefectul districtului Ruse din Republica Bulgaria, Dragomir Draganov, respectiv Georgi Georgiev, alături de alte oficialități bulgare, de reprezentantul firmei de construcții care se ocupă de lucrările de reparații pe Podul Prieteniei și de președintele Euroregiunii Danubius, Lili Ganceva.
Guvernatorul districtului Ruse a precizat că lucrările de reparații la Podul ”Prieteniei” vor începe în a a doua jumătate a lunii iulie a.c. și vor dura 730 de zile.
În acest sens, autoritățile bulgare și cele române colaborează permanent în vederea implementării măsurilor necesare pentru a sprijini cetățenii care tranzitează Podul ”Prieteniei”, astfel încât efectele lucrărilor de reparații să fie cât mai mici, mai ales că acestea se vor desfășura în perioada vacanțelor de vară.
Dintre aceste măsuri amintim semaforizarea dirijată și dirijarea traficului de către polițiștii de frontieră în zonele afectate de lucrările de reparații.
În contextul derulării lucrărilor de reparații pe Podul ”Prieteniei”, autoritățile române recomandă cetățenilor care începând cu luna iulie vor tranzita Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu – Ruse să utilizeze și celelalte puncte de trecere a frontierei. (Instituția Prefectului județul Giurgiu)

