USR depune un nou proiect de lege pentru desfiinţarea Secţiei speciale
USR anunţă, vineri, că propune din nou desfiinţarea Secţiei speciale, ”în condiţiile în care proiectul anterior depus a fost respins în Parlament de majoritatea controlată de PSD, iar Guvernul PNL nu pare să se grăbească în demersul de desfiinţare a acestei structuri create la comanda lui Liviu Dragnea pentru a-i intimida şi şantaja pe procurori şi judecători”.
De asemenea, USR depune un nou proiect de lege de modificare a legilor Justiţiei astfel încât acestea să fie puse în acord cu recomandările Comisiei Europene, ale GRECO şi ale Comisiei de la Veneţia.
Potrivit USR, proiectul de lege pentru desfiinţarea SIIJ ţine cont de o realitate indubitală: pe de o parte, desfiinţarea structurii a fost cerută de CE, GRECO şi Comisia de la Veneţia, pe de altă parte, rezultatele obţinute de Secţia specială în 2019 ”atestă eşecul de proporţii al structurii”.
”Din 417 dosare soluţionate anul trecut, 415 au fost cu soluţie de clasare şi doar în două cauze s-a dispus trimiterea în judecată a trei inculpaţi”, a transmis USR.
”Nu trebuie să uităm că Secţia specială a fost înfiinţată la dorinţa lui Liviu Dragnea pentru a-i putea intimida sau chiar înlătura pe magistraţii incomozi. Ne amintim de şicanele făcute fostului procuror-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, în plin proces de negociere pentru desemnarea procurorului-şef european. Ne amintim şi de deciziile de retragere a apelului în procese importante, precum cel al fostului lider PSD Viorel Hrebenciuc şi cel în care era implicat fugarul Sebastian Ghiţă. Această structură trebuie desfiinţată şi ne-am săturat să aşteptăm ca Ministerul Justiţiei şi Guvernul să vină cu mult anunţatul proiect de lege de desfiinţare. Şi nici ordonanţă de urgenţă nu dau semne că ar intenţiona să adopte, deşi ar fi putut, în condiţiile în care referendumul din 2019 a avut drept scop sprijinirea Justiţiei, şi au modificat deja Codul penal prin OUG 28/2020”, declară deputatul USR Stelian Ion.
În ceea ce priveşte proiectul de lege pentru modificarea legilor Justiţiei, USR transmite că se bazează pe necesitatea respectării recomandărilor formulate de Comisia de la Veneţia în 2018, respectiv 2019, de Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni în 2019 şi de Comisia Europeană.
”Prin raportul MCV din noiembrie 2018, CE a recomandat suspendarea imediată a punerii în aplicare a legilor Justiţiei şi a ordonanţelor de urgenţă subsecvente şi revizuirea acestora, astfel încât să se ţină seama pe deplin de recomandările formulate în cadrul MCV şi de recomandările Comisiei de la Veneţia şi ale GRECO. Modificările la Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor vizează, printre altele, mecanismul de numire şi revocare a procurorilor de rang înalt şi prevederile privind răspunderea materială a magistraţilor, respectiv acţiunea de recuperare a prejudiciilor”, a mai transmis USR.
De asemenea, proiectul de lege vizează, prin modificări la Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, întărirea independenţei procurorilor, iar prin modificări la Legea nr. 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, clarificarea motivelor de revocare a membrilor CSM şi mecanismul de numire a conducerii Inspecţiei Judiciare.