Valeriu Gheorghiţă: “Valul patru poate fi evitat”. Medicul, sfat important pentru români
Rata de infectare cu COVID-19 a început să crească din nou în România și se apropie de 1, după ce în valul 3 al pandemiei ajunsese la niște cote enorme. Specialiștii susțin că trebuie să ne pregătim de valul patru al pandemiei de coronavirus.
Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare COVID-19, a vorbit recent despre valul patru al pandemiei și a explicat ce putem face pentru a-l evita. Cifrele mici pe care le vedem în raportările zilnice arată bine, însă tendința este una de natură să ne îngrijoreze.
Valeriu Gheorghiţă: “Valul patru poate fi evitat”
„Este o misiune destul de dificilă, mai ales că în contextul în care segmentul populațional căruia ne adresăm acum este tocmai segmentul pe de-o parte ezitant, pe de o parte segmentul dezinteresat de tot ceea ce înseamnă protejarea sănătății personale și a sănătății colective. Tocmai de aceea sigur că este foarte greu tot acest proces, până la urmă de convingere și de înțelegere a beneficiilor vaccinării atât în plan personal cât și în plan colectiv. Sigur că evoluția epidemiologică favorabilă a demotivat pe de-o parte o bună parte dintre persoane în sensul în care nu neapărat că au renunțat la ideea de vaccinare și au decis să amâne acest demers de vaccinare”, a spus Valeriu Gheorghiţă, la Antena 3.
Medicul Valeriu Gheorghiţă a dezvăluit că sunt mulți cei care nu vor să se vaccineze.
‘Aş vrea să transmit un mesaj cât se poate de clar că este perioada oportună în care să ne vaccinăm pentru că un val patru de amplitudine importantă poate să fi prevenit fiindcă avem timp în această perioadă cât mai avem din luna iulie, luna august să putem preveni o creștere importantă a numărului de cazuri. Vedem că avem semnale de creștere a numărului de cazuri inclusiv în România, chiar dacă în valoare absolută vorbim de un număr mic de cazuri’, a mai completat acesta.
Valul 4 al pandemiei, generat de tulpina indiană (Delta), va fi mult mai agresiv decât cele precedente, iar între 50% şi 60% dintre persoanele nevaccinate care au trecut prin boală riscă să se reinfecteze. Calculele arată că cel puţin 130.000 de români riscă să moară în următorul val.
În prezent, Bucureştiul a ajuns la 46,7% acoperire vaccinală, iar în 10 judeţe, peste 30% dintre persoane au fost vaccinate. În rest, 25 de judeţe au acoperire vaccinală între 20% şi 25%, iar 7 judeţe au sub 19% persoane vaccinate.
Cât de periculoasă este tulpina Delta
„Tulpina Delta (n.r. – varianta indiană) este mult mai contagioasă, are o transmitere de la o persoană la alta de două ori mai mare decât tulpina iniţială (n.r. – din Wuhan, China) şi cu 60% mai mare decât tulpina Alfa (n.r. – varianta britanică, responsabilă pentru valul 3). În ceea ce priveşte virulenţa acestei tulpini, se pare că ar creşte riscul de spitalizare de 2,5 ori mai mult decât la celelalte variante virale.
Având în vedere că vorbim de o tulpină cu o rată bazală de reporoducere de circa 6-7 (ceea ce înseamnă că un caz pozitiv generează alte 6-7 cazuri secundare) şi care are capacitatea de a eluda parţial răspunsul imun ca urmare a trecerii prin boală, datele din momentul de faţă din India şi Africa de Sud estimează că 50-60% dintre persoanele diagnosticate în momentul de faţă sunt cazuri de reinfecţie. Datele arată că la persoanele care au trecut prin boală activitatea neutralizantă a anticorpilor (măsurată – n.r) la 6 luni în ceea ce priveşte varianta Delta este aproape nedetectabilă, lucru care se corectează prin vaccinare”, a arătat col.dr. Valeriu Gheorghiţă.