VIDEO Franța, campioana Turneului Celor Şase Naţiuni pentru prima oară în 12 ani
Franţa a cucerit, sâmbătă, pe teren propriu, Turneul Celor Șase Națiuni la rugby în urma victoriei în fața Angliei.
Franta a cucerit Turneul Celor Sase NatiuniFoto: Captura YouTube
Pe Stade de France, în faţa a 80.000 de spectatori, Franța s-a impus cu scorul de 25-13 (18-6).
Francezii au câştigat toate meciurile disputate în cadrul Turneului Celor Șase Națiuni la rugby (37-10 cu Italia, 30-24 cu Irlanda, 36-17 cu Scoţia, şi 13-9 cu Ţara Galilor).
Francezii au acumulat 25 de puncte, fiind urmaţi în clasamentul final de Irlanda (21 de puncte), Anglia (10), Scoţia (10), Ţara Galilor (7) și Italia (4).
În ultima etapă s-au mai înregistrat rezultatele: Ţara Galilor – Italia, scor 21-22, şi Irlanda – Scoţia, 26-5.
Franţa a câştigat ultima dată competiţia în 2010, conform News.ro.
Rezumatul partidei dintre Franța și Anglia:
GRAND SLAM CHAMPIONS \uD83C\uDFC6
Congratulations @FranceRugby \uD83C\uDDEB\uD83C\uDDF7#GuinnessSixNations pic.twitter.com/oto5ILJLkD
— Guinness Six Nations (@SixNationsRugby) March 19, 2022

