Vine toamna, cu adevărat: atenționare meteo de vreme rea
Meteorologii au emis o atenționare privind răcirea semnificativă a vremii începând de duminică, fiind emis, mai ales în Moldova, sudul Transilvaniei și Oltenia, un cod galben de vremea rea.
O informare meteorologică pentru perioada 15 octombrie, ora 12 – 16 octombrie, ora 16 vizează ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului, răcire semnificativă, precipitații mixte în zona montană înaltă.
Aici, vremea va intra într-un proces de răcire semnificativă, duminică în vestul și nordul teritoriului, iar luni și în rest. Aria ploilor va fi în extindere, iar în zonele de munte, cantitățile de apă vor depăși 10 – 15 l/mp și izolat 20 – 25 l/mp. În noaptea de duminică spre luni se vor semnala precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare în nordul Carpaților Orientali, iar la altitudini mai mari de 1.700 de metri astfel de fenomene vor fi întâlnite și în restul masivelor montane.
De duminică, de la ora 18.00 până luni, la ora 12, a fost emisă o atenționare cod galben de vreme rea.
În intervalul menționat temporar vântul va prezenta intensificări în sudul Transilvaniei și al Olteniei, în Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei și în sud-vestul și estul Munteniei, cu viteze de 55 – 65 km/h.
În Carpații Meridionali și de Curbură, în special la altitudini de peste 1.700 de metri, vor fi rafale în general de 80 – 110 km/h.
Meteorologii anunţă temperaturi de până la 29 de grade duminică, în Bucureşti
Temperaturile vor atinge 29 de grade, duminică, în Capitală, iar în timpul nopții sunt prognozate ploi, pentru ca de luni vremea să se răcească semnificativ, potrivit prognozei speciale emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Duminică vremea va fi deosebit de caldă pentru această dată, cu o temperatură maximă de 27 – 29 de grade, iar cerul va fi mai mult senin pe parcursul zilei, apoi se va înnora treptat.
În a doua parte a nopții de duminică spre luni și luni dimineață temporar va ploua. Vântul va sufla slab și moderat.
Temperatura minimă va fi de 11 – 13 grade.
Luni vremea se va răci semnificativ față de intervalul anterior, astfel că temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade. (www.stiripesurse.ro)