VOT ÎN CARANTINĂ. Cum pot vota alegătorii care se află în carantină?
Alegerile parlamentare se desfășoară într-o perioadă de plină pandemie de COVID. În ultima perioadă avem o medie zilnică de peste 7.000 de noi îmbolnăviri, iar numărul celor care sunt în izolare sau carantină se păstrează la peste 120.000 de persoane. Dar cum pot vota cei care își doresc și nu o pot face pentru că se află la domiciliu carantinați?
Iată care sunt pașii de urmat pentru cei aflați în carantină și care vor să solicite urna mobilă:
Pentru cei care au acte doveditoare este necesar ca în momentul în care solicită urna mobilă să aibă asupra sa mai multe documente. Printre aceste documente se numără biletul de externare din unitatea sanitară care confirmă diagnosticul și indicația de izolare, decizia de izolare emisă de către DSP sau rezultatul testării COVID-19 (pozitiv) din ultimele 14 zile.
Cei care dețin unul dintre aceste acte doveditoare sunt rugați să completeze cererea de urnă mobilă, însoțită de unul dintre actele doveditoare și pot trimite pe oricine să o ducă la secția de votare din zona arondată, până pe 5 decembrie, între orele 18.00 și 20.00 .
Pentru cei care nu dețin un astfel de act doveditor, este necesar să completeze cererea de urnă mobilă și să o trimită prin intermediul e-mailului la Biroul Electoral Județean (p.bejconstanța@bec.ro) până pe data de 4 decembrie. Urmând ca mai departe BEJ să transmită cererea către DSP, și după primitea documentelor, se trimite către secția de care este arondată fiecare persoană.
A.V.