Ziua MARINEI, sărbătorită de Forțele Navale la Constanța: La festivități participă și Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis participă miercuri la festivităţile de la Constanţa prilejuite de Ziua Marinei Române, potrivit Administraţiei Prezidenţiale, transmite Agerpres.

Şeful statului va participa, începând cu ora 10,00, la festivităţile organizate pe faleza din faţa Comandamentului Flotei din Constanţa.

Este pentru a doua oară de la începutul mandatului său când preşedintele Iohannis participă la festivităţile organizate cu ocazia Zilei Marinei Române.

Potrivit Statului Major al Forţelor Navale Române, miercuri este programat cel mai mare spectacol naval al anului. Exerciţiul Forţele Navale Române 18 va avea loc, între orele 10,00 – 12,30, la Constanţa, Mangalia, Brăila şi Tulcea.

Anul acesta Ziua Marinei Române este marcată, în premieră, în şapte oraşe din ţară – Constanţa, Galaţi, Mangalia, Tulcea, Brăila, Bucureşti şi Cernavodă.

Ziua Marinei Române a fost organizată pentru prima dată în anul 1902, la Constanţa, la data de 15 august, la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, protectoarea marinarilor.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *