1 MARTIE

1 Martie este ziua Babei Dochia și prima dintre cele nouă babe care reprezintă începutul primăverii. Din bătrâni se spune că în această zi Baba Dochia își dezbracă cele nouă cojoace. Baba Dochia, mama frumosului Dragobete, spune legenda că era o femeie foarte rea. Ea se purta urât cu nora ei pe care nu o vroia, iar oamenii o urau fiindcă era rea și urâcioasă și atunci când se întâlneau copiii cu ea se asundeau care pe unde puteau. Bătrâna Dochia cu suflet hain nu o dorea pe aleasa băiatului ei, Dragobete. Din răutate, dar și din dorința de a scăpa de ea, se spune că a trimis-o la râu iarna pe un ger năprasnic cu un ghem de lână neagră și i-a poruncit să o spele până când lâna se va albi și doar atunci să se întoarcă la fiul ei, Dragobete. Fata a luat ghemul de lână și a mers la râul înghețat, unde a tot încercat să spele lâna, dar mâinile îi înghețară și încetul cu încetul fata își pierdu nădejdea. Ca prin minune, în fața fetei, descurajate și înghețate de gerul nemilos, a apărut o bătrânică cu părul alb și care se pare că ar fi fost Sf. Vineri. Aceasta îi dărui fetei necăjite o floare firavă și frumoasă de culoare roșie, spunându-i să atingă lâna spălată cu ea. Fata prinse între degetele înghețate gingașa floare roșie și lâna care până atunci era tuciurie se făcu de îndată albă precum laptele. Baba Dochia, mânioasă că nu a putut scăpa de nora ei, dar și crezând că acea floare este un semn de venire a primăverii, își luă oile și în grabă plecă spre muntele Ceahlău. Tot urcând și fiind îmbrăcată cu nouă cojoace, baba simți că se sufocă de căldură și începu a-și arunca unul câte unul cojoacele. Când a ajuns în vârful muntelui ea rămăse doar într-o ie din pânză subțire. Un vânt se stârni aducând cu el un viscol și ger și atât Baba Dochia, cât și oile ei se transformară în stane de piatră.

1 Martie este ziua Mărțișorului, un obicei românesc străvechi care se păstrează și astăzi. În această zi, doamnele și domnișoarele, copiii mici, iar în unele zone din țară chiar și bărbații, primesc mici obiecte (talismane) legate cu șnur împletit din mătase roșie și albă. Roșul simbolizează dragostea și venirea verii, iar firul alb este culoarea iernii. Mărțișoarele sunt oferite pentru a aduce noroc, bunăstare și sănătate celor care le poartă. Se spune că mărțișorul ar trebui purtat până când se aude cucul cântând sau până la venirea berzelor și înfloritul cireșilor. Obiceiul dăruirii mărțișorului sau unor mici amulete aducătoare de noroc datează de cel puțin 7500-8000 de ani. Mărțișorul este considerat un talisman solar. Mărțișorul initial era oferit sub forma unei monede de aur sau de argint care era prinsă pe un șnur împletit din două fire, unul alb și altul roșu. Fetele il purtau la gât timp de 12 zile, după care il împleteau în păr, iar când înfloreau pomii legau firul de ață pe o ramură înflorită. Din bănuț cumpărau ceva dulce de mâncare, pentru ca tot anul să fie dulci și iubite. Cu acest bănuț se mai putea cumpăra o bucată de caș din care mâncau și, de asemenea, se spunea că vor avea fața frumoasă și albă precum spunaca laptelui. Originea mărțișorului nu este cunoscută, dar el s-a perpetuat, păstrându-se tradiția până în zilele noastre. Aceasta este una din multele moșteniri ale poporului nostru, care s-a transmis din generație în generație și care ne face a fi unici în întreaga lume. Fiecare mărțișor în parte își are simbolul unic. Dacii ofereau ca mărțișoare pietricele albe sau roșii înșirate pe ață, care puteau fi purtate la mână sau la gât. Ele asigurau protecție și erau aducătoare de noroc. Cei mai înstăriți ofereau monede de aur, argint sau bronz. Monedele simbolizau prosperitatea și norocul. Astăzi, mărțișorul poate fi un cadou special oferit celor dragi. Trifoiul cu patru foi: simbolul norocului. Legenda spune că trifoiul cu patru foi a fost singurul pe care Eva l-a purtat și l-a luat cu ea din Paradis. Coșarul: este simbolul norocului și prosperității, el aduce fericire și bani. Potcoava: aducătoare de noroc, dar și protectoare… ea ocrotește de duhurile rele gospodăriile, oamenii și animalele. Ghiocelul: simbolizează viața, curajul, fidelitatea, speranța. Ancora: este simbolul speranței și al credinței. Gărgărița: simbolizează norocul și protecția. Bănuții chinezești: ei atrag banii. Dragonul: este simbolul longevității și sănătății. V-am oferit câteva simboluri care sper să vă fie de folos la alegerea mărțișorului potrivit, spre a fi oferit persoanei dragi.

Gigica Ivonette Peptănaru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *