Anul începe prost pentru Penitenciarul Giurgiu: încă un deținut a fost găsit mort în celulă

Tragedia a fost descoperită vineri dimineață, puțin după ora 7,  când gardienii au fost anunțați că bărbatul nu se trezeşte.

„Deținutul în vârstă de 55 de ani, condamnat la o pedeapsa de 2 ani si 8 luni pentru conducerea vehiculului sub influenta alcoolului sau a altor substante, nu s-a trezit pentru efectuarea apelului de dimineață. Agenții s-au prezentat la camera de deținere și au constatat că deținutul nu prezintă semne vitale. A fost anunțat șeful de tură și asistenta medicală”, precizează oficial Penitenciarul Giurgiu.

Angajații au solicitat intervenția Servicului de Ambulanță, prin apel la 112, însă,  din păcate, cadrele medicale sosite la fața locului au constatat decesul bărbatului.

În urma incidentului a fost informată conducerea unității și judecătorul de supraveghere, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu și anunțată telefonic Poliția Municipiului Giurgiu care a trimis o echipă operativă în vederea efectuării cercetărilor. Pe trupul bărbatului decedat nu ar fi fost descoperite urme de violență, potrivit polițiştilor.

Bărbatul ispășise un an și 5 zile din pedeapsă, iar în câteva luni, acesta ar fi putut fi eliberat condiționat.