Bonificații de până la 10% pentru cei care își achită integral taxele și impozitele, până la 31 martie!
În ultimii 3 ani, din ce în ce mai mulți giurgiuveni au ales să-și achite integral impozitele în prima parte a anului.
Motivele sunt lesne de înțeles: reducerile de care beneficiază cei care își plătesc integral aceste datorii, dar și faptul că scapă de o grijă pentru tot restul anului.
”Cei care își achită dările la bugetul local, integral, până la 31 martie, beneficiază și anul acesta de bonificații. Impozitele locale se pot achita în două rate egale, până la 31 martie și 30 septembrie, iar cei care achită impozitul integral, până la 31 martie 2018, beneficiază de o reducere de până la 10%, stabilită de Consiliului Local Giurgiu.” a menționat Laurențiu Țintea directorul DITL Giurgiu
Numai anul trecut, circa 55% din volumul taxelor și impozitelor încasate de DITL Giurgiu, a fost încasat în primele 3 luni ale anului, estimările pentru anul acesta ridicându-se la puțin peste 60%.