Carol I, un monarh român pentru care aproape totul n-a fost suficient

În 10 octombrie 1914, se sfârșea din viață Carol I și odată cu el înceta cea mai lungă domnie din istoria statelor românești, întinsă pe jumătate de veac (48 de ani). Mai întâi principe, apoi rege al românilor, acest om și-a impus pregnant imaginea și pecetea pe destinul frământat al unei națiuni des și adânc încercate de vicisitudinile vremurilor din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și al începutului viitoarei sute de ani.

Carol I, un monarh român pentru care aproape totul n-a fost suficient

Un bărbat de stat în adevăratul sens al cuvântului. Rece și meticulos, așa cum este tiparul codului genetic prusac, Carol I s-a numit fără putință de tăgadă monarhul potrivit la locul potrivit. Soarta l-a trimis pe politicianul liberal, Ion Brătianu, să negocieze cu viitorul rege și familia lui posibilitatea ca prințul de Hohenzollern- Sigmaringen să vină pe tronul României. Și a venit. Pe “Drumul lui Carol”, însoțit de Brătianu, urmând ruta Turnu Severin, Horezu, Râmnicu Vâlcea, Curtea de Argeș, Câmpulung, Târgoviște.

Vestea sosirii fiind trimisă prin telegraf, tânărul de os domnesc avea să fie întâmpinat la Băneasa de 30.000 de români entuziaști. Imediat după sosire a numit un guvern de coaliție, avându-l ca prim-ministru pe conservatorul Lascăr Catargiu. Semn de bun augur și de seriozitate în ceea ce avea să întreprindă.

A fost primul monarh care a transformat, începând cu Ferdinand I, dinastia Hohenzollern în Casa Regală a României, cea care avea să conducă țara până la blestemata proclamare a Republicii Populare Române, în 1947.
Carol I a obținut independența națională efectiv, pe câmpul de luptă, după ce, la 15 mai 1877, ca un “cuvânt înainte”, la prima salvă de tun asupra otomanilor cantonați la Vidin, rostea celebra propoziție: “Aceasta e muzica ce-mi place”. A redresat economia, a dotat România cu o serie de instituții specifice statului modern, a construit Peleșul, iar după câștigarea Dobrogei a dispus ridicarea podului peste Dunăre, între Fetești și Cernavodă, care să lege noua provincie de restul țării.

Carol I, un monarh roman pentru care aproape totul n-a fost suficient

Fapte și atitudini demne de înrudirea sa cu Napoleon al III-lea, cel a cărui recomandare pentru politicienii români ai vremii a cântărit decisiv. Carol I cunoștea foarte multe limbi europene, însușire ce l-a ajutat în edificarea unor relații internaționale deosebit de prețioase. Ca o rezultantă, îndată după sosirea sa în țară, parlamentul României a adoptat, la 29 iunie 1866, prima constituție, una din cele mai avansate ale timpului, inspirată din cea a Belgiei, care își dobândise independența în 1831. Una liberală, însă nu și democratică.

Neîmplinirea cea mai importantă a Majestății Sale Carol I, ca și a succesorilor săi în perioada monarhică a istoriei moderne a țării, s-a numit eșecul rezolvării problemelor tipice unei țări a cărei economie era bazată pe agricultură și a cărei populații era reprezentată în majoritate covârșitoare de țărani. După preluarea sceptrului și a coroanei situația țărănimii începuse să se degradeze serios, pe măsură ce moșierii, pentru a face față competiției pe piețele externe, ridicau tot mai apăsător nivelul de exploatare din mediul rural. Acest fapt nu l-a determinat pe rege să inițieze un program de reformă agrară, ceea ce a determinat repetate explozii sociale. Consecința a fost aceea că principalul motor al economiei a rămas într-un stadiu primitiv.

Totuși, regele Carol I a fost estimat ca un excelent politician, cu vederi liberale, care a pus umărul cu convingere la rapida dezvoltare a statului român, deși s-a lovit de o administrație coruptă și ineficientă, iar puterea marilor proprietari de pământ, cei ce îl siliseră să abdice pe A.I Cuza, rămăsese intactă. Ca un corolar, Carol I a realizat în România înzecit mai mult decât reușiseră până la el autohtonii de rang înalt. Un deschizător de orizonturi vaste ale constituirii unui stat văzut și prețuit de marile puteri ale vremii.

A fost și motivul pentru care sculptorul croat, Ivan Mestrovic, a executat statuia sa ecvestră din București, ce a fost amplasată în fața Bibliotecii Universitare Române. Una din cele mai frumoase statui ecvestre din Europa. Asta nu i-a împiedicat pe comuniști să o demonteze, să o topească, iar din bronzul ei să toarne statuia lui Lenin, momâie ce avea să “străjuiască”, cu dosul, Casa Scânteii între septembrie 1960 și martie 1990.

Jurnalul intim al lui Carol I, tradus după manuscrisul original cu caractere gotice de către editura Polirom, sub îngrijirea istoricului Vasile Docea, are, cu siguranță, multe de dezvăluit celor dispuși să considere istoria o știință de căpătâi a unei națiuni.

Poporul român îi datorează mult respect și neuitare primului și celui mai bun monarh al său. Pentru tot ce a făcut cu mintea, cu sufletul. Pe lângă cele expuse și ca protector și președinte de onoare al Academiei Române (1879- 1914).