Cazanciuc, despre atentatele din SUA: Acel moment tragic a schimbat, în mod cert, evoluţia lumii

Preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, a transmis, vineri, un mesaj la 19 ani de la atentatele din SUA, menţionând că acel moment tragic a schimbat, în mod cert, evoluţia lumii şi gândurile trebuie să se îndrepte spre „cei care, dorind să aibă o viaţă bună, cad victimele unui duşman invizbil”.
Robert Cazanciuc
„Memento 9/11. Ne-am luat cu grijile date de: evoluţia pandemiei, necunoscutele anului şcolar, apariţia sau nu a vaccinului, mersul înapoi al economiei, convinşi fiind că suntem în cea mai mare criză a umanităţii de după al Doilea Război Mondial. S-ar putea să fie aşa, dar să nu uităm că un sentiment asemănător am trăit cu 19 ani în urmă, la 11 septembrie 2001. Acel moment tragic a schimbat, în mod cert, evoluţia lumii. Mi-aduc aminte ca ieri. Eram într-un birou unde un televizor părea încremenit pe o singură imagine. Mă gândeam cum este posibil ca tocmai la New York să aibă loc un accident în care un avion să intre într-un zgârie nori. Am văzut în direct când al doilea avion a lovit Turnurile Gemene şi am refuzat pur şi simplu să cred că e vorba de un accident în lanţ. Mintea nu reuşea să înţeleagă ce se întâmplă”, a scris Cazanciuc pe facebook, potrivit Agerpres.
El a spus că astăzi se ştie în mare măsură ce s-a întâmplat.
„Poate nu vor trece alţi 19 ani să aflam de ce trebuie să trăim vremurile de COVID 19. La World Trade Center, în New York, au căzut victime şi compatrioţi de-ai noştri. Haideţi să ne găsim astăzi fiecare un răgaz în care să ne gândim la cei care, dorind să aibă o viaţă bună, cad victimele unui duşman invizbil”, a adăugat Robert Cazanciuc.