Cine sunt magistraţii care au decis că o fetiţă de 11 ani poate consimţi sexul cu un bărbat de 52 de ani

Cinci procurori şi patru judecători au decis că un copil de clasa a IV-a are discernământ şi poate consimţi să facă sex cu un bărbat care îi putea fi bunic. Vom face publice numele acestor magistraţi. Pentru că, în toate cazurile, dar mai ales atunci când victimele sunt copii, magistraţii ar trebui să-şi asume, cu fruntea sus, deciziile date.

Jurj Viorel, agresorul sexual de 52 de ani, a susţinut că “fetiţa l-a provocat să facă sex cu ea, deoarece era mereu îmbrăcată sumar”. Iar magistraţii l-au crezut. Fetiţa de 11 ani a fost violată în curtea vecinilor, acolo unde mergea să se joace cu copiii care erau de-o seamă cu ea. La insistenţele lui Jurj, alţi cinci adolescenţi au agresat sexual minora. Pentru fapta lor, ei au primit nişte amenzi simbolice. Mai bine de un deceniu, fata s-a străduit să le demonstreze magistraţilor români că a fost victima unui viol. Doar trei din şapte judecători i-au dat până acum dreptate. Ioana* era elevă în clasa a IV-a atunci când a fost violată de şase indivizi care locuiau în acelaşi sat cu ea. Cinci dintre agresorii sexuali erau adolescenţi, iar cel care i-a instigat, Jurj Viorel, avea 52 de ani. Calvarul fetiţei a durat şapte luni. În tot acest timp, Jurj o amenința că o omoară cu bătaia dacă spune cuiva, iar Ioanei i-a fost ruşine şi frică să le ceară ajutorul părinţilor ei. În martie 2009, observând că fata nu mai foloseşte absorbante intime, mama a început să-i pună întrebări. Şi abia atunci a aflat prin ce trece fetiţa care, în urma agresiunii sexuale, rămasese însărcinată.  Părinţii au depus în aceeaşi zi reclamaţie la Poliţie, iar cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara. Un rechizitoriu de patru pagini Rechizitoriul întocmit de procurorul DUMITRU ŞOFAN se bazează pe declaraţiile fetiţei, certificatul medico-legal, declaraţii de martori şi declaraţiile celor şase învinuiţi.

În certificatul medico-legal se preciza doar că victima “prezintă deflorare completă, iar pe corp nu sunt prezente urme de violenţă”. Iar ca martori, procurorul Şofan a audiat doar două fetiţe care avea 13 şi 14 ani, surorile adolescenţilor puşi sub învinuire. Singurii care n-au vrut să creadă că un copil de 11 ani poate consimţi un act sexual au fost poliţiştii de la IPJ Hunedoara. Ei au solicitat ca fetiţei să i se facă o expertiză medico-legală psihiatrică. Iar concluziile au fost că ea suferea de stres posttraumatic.

Jurj Viorel a fost trimis în judecată nu pentru viol, ci pentru act sexual cu un minor. Pentru unul dintre agresori s-a decis neînceperea urmăririi penale, pentru că el avea 13 ani, iar ceilalţi patru adolescenţi au primit doar câte o amendă simbolică, de 250 de lei sau 100 de lei.

https://www.libertatea.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *