Cristian Burci vinde Prima TV clujeanului Adrian Tomșa, care deține Look TV și Profit.ro, Consiliul Concurenței analizează tranzacția

Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care compania Clever Business Transilvania S.R.L. preia postul de televiziune Prima TV, potrivit unui comunicat al companiei. Dacă tranzacția se va realiza, Cristian Burci va face exitul dintr-una din afacerile sale importante.

Clever Business Transilvania S.R.L., companie controlată de omul de afaceri Adrian Tomșa, va achiziționa de la Prima Broadcasting S.R.L., companie aflată în reorganizare, activitatea aferentă postului generalist de televiziune Prima TV.

Adrian Tomșa deține mai multe investiții în media, printre care canalele TV Look (LookPlus și LookSport), AgroTV și Profit.ro, dar și paginile web Looksport, Lookplus, Lookmedica Agrotv, Profit.ro. Tomșa este și acționarul eAd Interactive, companie care deține drepturile de difuzare pentru Liga 1, potrivit Pagina de Media.

Această operaţiune este o concentrare economică ce trebuie autorizată de Consiliul Concurenţei.

Foto: Cristian Burci / Captură Digi24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *