Dan Barna critică proiectul PNL privind pensiile speciale ale parlamentarilor: Bambilici legislativ
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dan Barna, consideră că depunerea de către PNL a unui proiect privind abrogarea dispoziţiilor referitoare la pensiile speciale ale parlamentarilor reprezintă un „bambilici legislativ”, prin care se doreşte obţinerea unei amânări, în condiţiile în care USR a depus deja un proiect similar, potrivit Agerpres.
„Nu mai departe de săptămâna trecută am cerut încă o dată Parlamentului să pună pe ordinea de zi problema pensiilor speciale. Nu s-a dorit acest lucru. Astăzi, PNL vine şi propune un proiect de lege nou, care să rezolve această problemă. Proiect de lege există de multă vreme şi e depus de USR. Ceea ce se întâmplă acum e doar un bambilici legislativ, care urmăreşte să reia un traseu prin Parlament deja parcurs în bună măsură. Pe scurt, PNL vrea o amânare. Domnilor de la PSD şi PNL, vreţi să îi ascultaţi pe români şi să eliminaţi pensiile speciale? Convocaţi mâine plen reunit şi votaţi proiectul care există deja. Românii vor dreptate, nu joacă de-a demagogia şi legiferarea”, a scris liderul USR, luni, pe Facebook.
Conform postării lui Barna, proiectul USR a fost înregistrat la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor în septembrie 2017. Este vorba despre propunerea legislativă pentru abrogarea articolelor 49 şi 50 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor şi pentru abrogarea Legii nr. 357/2015 pentru completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor. Iniţiativa are ca obiect abrogarea prevederilor ce vizează indemnizaţia pentru limita de vârstă acordată parlamentarilor.
Luni, liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, a anunţat că a depus la Parlament un proiect de lege privind abrogarea dispoziţiilor capitolului XI din Legea nr. 96 din 21 aprilie 2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, prevederi referitoare la pensiile speciale, în acord cu observaţiile Curţii Constituţionale.
„Este un proiect simplu, care ţine cont de recomandările CCR şi în care practic abrogăm, aşa cum ne cere Curtea, capitolul XI – indemnizaţia pentru limita de vârstă – şi articolele 49 şi 50 din statutul senatorilor şi deputaţilor. Proiectul nostru de lege cuprinde toate observaţiile emise de CCR pe acest subiect. Din punctul nostru de vedere, nu vor mai avea motiv să respingă sau să declare neconstituţional un proiect de lege care este făcut în baza solicitărilor celor de la CCR”, a declarat Roman la Parlament.
Citiți și: Ce se întâmplă cu pensiile speciale? Variantele care sunt luate în calcul în Parlament
Editor web: Liviu Cojan