Doi tineri au făcut înconjurul lumii fără haine pe ei. De ce această decizie bizară. Motivul este chiar simplu FOTO
Deși pare ieșit din tipar, doi tineri au început să facă înconjurul lumii fără haine pe ei. Aceștia au început să călătorească complet dezbrăcați și să nu țină cont de reacțiile și comentariile negative pe care oamenii le lasă la adresa lor. Cum au ajuns să ia această decizie?
Fac înconjurul lumii dezbrăcați. Cum au ajuns să facă asta?
Cuplul format din Nick și Lins Corte, doi tineri din Belgia, a început să călătorească în toată lumea fără haine. Totul a început atunci când pandemia a avut un impact foarte mare în țările din Europa, iar astfel au rămas blocați în Mexic, în timp ce se aflau vacanță. Așadar, cei doi au găsit o cale foarte bună de a trece peste această perioadă, iar astfel au început să petreacă foarte mult pe o plajă de nudiști. Aceștia au făcut drumeții prin pădurea tropicală amazoniană și s-au scăldat fără haine.
Această experiență se pare că le-a deschis tinerilor belgieni o nouă percepție despre viață. După ce au reușit să se întoarcă în Europa, au început să călătorească în multe locuri naturiste din Franța, bucurându-se complet că fac acest lucru împreună. La scurt timp, cei doi au atras atenția publicului atunci când au început să posteze pe blogul lor. Prin informațiile postate acolo, cei doi încearcă să desființeze percepția greșită despre nuditate.
„Există două preconcepții principale. Una este legată de sex – mulți oameni nu înțeleg că oamenii pot fi goi fără nicio intenție sexuală. Aceasta este o mare concepție greșită. Iar cealaltă este că este pentru persoanele în vârstă.”, au scris cei doi pe blog.

Doi tineri au făcut înconjurul lumii fără haine pe ei. De ce această decizie bizară. Motivul este chiar simplu FOTO
”Încercați doar”
Nick și Lins Corte vor să călătorească fără haine în locuri naturiste, precum: Africa de Sud, Australia, Thailanda și Noua Zeelandă. Acest lucru este însă foarte greu în perioada de pandemie, așa că așteaptă cu nerăbdare ca aceasta să nu mai fie o amenințare.
Totodată, cei doi belgieni adoră să împărtășească experiențele sale și cu cei care îi urmăresc în mediul online. Aceștia au primit de asemenea și reacții negative din partea oamenilor, dar totodată, îi sfătuiește să încerce dacă nu sunt de acord cu percepția lor. Cei ei doi au subliniat însă faptul că nu toată lumea trebuie să devină naturistă.
„Este într-adevăr o alegere personală. Dar ne deranjează un pic când oamenii au astfel de concepții greșite despre naturism, fără ca măcar să încerce. Și asta ne place să le spunem oamenilor: Încercați doar”, au mai scris cei doi tineri în mediul online.