Dominic Fritz şi noua revoluţie de Timişoara

În vârstă de 37 de ani, are ceva din carisma lui Jurgen Klopp. Transmite empatie, ceea ce pentru un neamţ nu este chiar foarte des întâlnit. Ceea ce frapează la prima vedere  este calitatea limbii române pe care o vorbeşte, nu numai fluent, dar şi foarte atent la detalii gramaticale. De pildă spune „pe care”  de fiecare dată când este cazul, ceea ce mulţi politicieni autohtoni ignoră cu desăvârşire.

A venit, a candidat, a câştigat. Cu patru ani în urmă, organizaţia USR Timişoara nu exista. Nicolae Robu era primar. Pe 27 septembrie, Dominic Fritz l-a învins pe Robu la 20 de procente diferenţă.

Timişoara a făcut din nou revoluţie. Acum 30 de ani, când timişorenii îşi declarau sub gloanţe oraşul liber de comunism, Dominic Fritz începea anii de şcoală în sudul Germaniei, pe lângă izvoarele Dunării. Familia sa nu are rădăcini în România şi cu siguranţă părinţii săi nu şi-au imaginat vreodată că unul dintre copiii lor va ajunge primar într-o ţară la care, pe vremea aceea şi mult timp după, era imposibil să te gândeşti că poate să ofere  un viitor pentru propriii săi cetăţeni, cu atât mai puţin pentru străini.

A a lăsat o poziţie de consilier în administraţia prezidenţială a Germaniei şi s-a stabilit la Timişoara. Secretul limbii române? A învăţat-o la casa de copii din Timişoara unde a lucrat ca voluntar când avenit pentru prima dată în România, la începutul anilor 2000.

De ce este o revoluţie şi nu o simplă întâmplare de campanie? Pentru că la Timişoara se încheie ce a început acum 30 de ani. Nu mai aveam moştenitorii comunismului, nu mai este vorba despre beizadelele lor şi nici de îmbogăţiţii tranziţiei. Toate aceste personaje au fost măturate prin vot la Timişoara. Locuitorii Timişoarei au decis să închidă un capitol şi să plece pe un alt drum. Complet separat. Cum se va ciocni Dominic Fritz de structurile administrative ale oraşului, rămâne de văzut. Dar schimbarea s-a făcut, în pofida tuturor sorţilor  care nu erau deloc favoarabili  unei astfel de candidaturi.

Intrarea pe scenă a unor figuri noi care au dislocat dinozauri ai post-comunismului politic din România este marea victorie obţinută în aceste alegeri. Generaţia între 30 şi 50 de ani s-a prezentat în număr mare la vot şi şi-a impus punctul de vedere. Este generaţia care vrea altceva în afară de pensii şi salarii, care îşi doreşte o Românie bine administrată şi respect din partea celor ajunşi la putere.

Este votul celor care se consideră şi cetăţeni europeni, al celor care se simt capabili să înveţe şi să muncească oriunde şi al celor pentru care contează ce se întâmplă în comunitate, fie că este vorba despre o şcoală, un parc, o casă de copii sau un proiect de investiţii. Acest val va pune mare presiune pe partidele „clasice” la alegerile parlamentare. Ceea ce este foarte bine, pentru că cine nu percepe schimbarea, nu va mai conta prea mult în viitorul mandat.

.