Două universități din București vor fi renovate
Raluca Turcan ne anunță că două universități din București vor fi consolidate. Este vorba despre Universitatea din București și Academia de Studii Economice.
“Universitatea din București și Academia de Studii Economice vor primi peste 578 milioane de lei pentru a-și renova clădirile! Guvernul PNL a aprobat două acte normative prin care cele două universități de prestigiu ale României își vor putea moderniza sediile prin Compania Națională de Investiții. Astfel, ASE va primi în următorii doi ani peste 132 milioane de lei. Iar Universitatea din București va beneficia de peste 445 milioane de lei pentru o perioadă de 5 ani.”, spune ea într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Raluca Turcan adaugă că cele două universități au o istorie aparte. ” Au fost adevărate școli pentru elita românească și au contribuit la clădirea României Moderne în ultimul secol. Odată cu trecerea timpului, clădirile s-au degradat. Prin această investiție vom restaura și reabilita clădirile istorice și vom da spații de învățământ moderne profesorilor și viitorilor studenți.”, încheie aceasta.
Mai mult, vicepreședintele PNL a anunțat că a discutat și cu alte universități din România. “Crearea unui centru de simulare în cadrul Facultății de Medicină, reabilitarea și modernizarea Facultății de Științe, realizarea unei baze sportive a Universității, precum și dezvoltarea relațiilor internaționale ale mediului universitar din Sibiu, sunt proiectele viitoare, cu posibilități de finanțare pe fonduri europene. Prioritare atât pentru ULBS, cât și pentru guvern.“, declară Turcan.
Raluca Turcan are încredere că Guvernul Orban va avea o colaborare strânsă cu toate universitățile.