Elena Gheorghe trage un semnal de alarmă

Cântăreața Elena Gheorghe se confruntă cu probleme de sănătate din cauza măștii de protecție. Artista le-a povestit fanilor faptul că a ajuns pe mâna medicilor, iar acest episod ar trebui să le folosească admiratorilor săi drept o lecție importantă.

Mai exact, cântăreața a spus că deși este de acord cu această măsură de protecție împotriva coronavirusului, pe ea, purtarea măștii a afectat-o.

„Cam așa arată fața mea. Slavă Cerului este mai bine. Asta pentru că nu purtăm măști și înainte de culcare ne îngrijim, punem toate cele pe față și suntem ok. Dar ziua, când trebuie să mergem unde avem treabă înăuntru, e musai cu mască. E foarte bine că se întâmplă asta, numai că pățim treaba asta”, a transmis Elena Gheorghe pe Instastory.

„Voi merge la un dermatolog, căci vreau părerea unui specialist. Cu fața nu e de joacă”, a mai scris fosta solistă de la Mandinga pe Instagram.

Totodată, în postarea publicată, artista a mai povestit și faptul că în timpul unei sesiuni de shopping într-un mall din Capitală a simțit la un moment dat că o ia amețeala: „Deci după două ore de stat în mall, am simțit că mă ia cu leșin. Probabil și din cauza măștii, căci respir mai greu”, ciao.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *