EMA a aprobat vaccinarea anti-COVID pentru copii. Aceştia ar putea fi imunizaţi cu Pfizer-BioNTech

Serul Pfizer/BioNTech este primul care obţine unda verde a EMA în vederea vaccinării copiilor. Fiecare dintre cele 27 de state membre ale Uniunii Europene (UE) urmează să decidă dacă şi când vor începe imunizarea adolescenţilor. 
Comirnaty este numele comercial al vaccinului împotriva Covid-19 dezvoltat de către gigantul farmaceutic american Pfizer şi compania germană în domeniul biotehnologiei BioNTech. Agenţia americană a medicamentului FDA a autorizat deja vaccinarea adolescenţilor americani cu vaccinul Pfizer.
Directoarea executivă a EMA Emer Cooke anunţa la începutul lunii mai că agenţia, cu sediul la Amsterdam, urma să evalueze în mod accelerat date transmise de către producătorii vaccinului în vederea autorizării vaccinării adolescenţilor cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani.
Rezultatul acestei evaluări era aşteptat iniţial la începutul lui iunie. Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat, joi, că aşteaptă decizia Asociaţiei Europene a Medicamentului (EMA) privind vaccinarea copiilor, iar după ce această decizie va fi emisă, România va începe vaccinarea minorilor cât de repede posibil.
”Aşteptăm cu nerăbdare decizia Asociaţiei Europene a Medicamentului, cât de repede posibil vom aproba şi noi şi vom începe vaccinarea la această grupă de vârstă. Evident că vaccinarea va avea nevoie şi de acordul informat al părintelui. Sperăm să existe o cât mai mare colaborare cu părinţii şi cu medicii de familie aşa încât copii care nu neapărat suferă şi nu dezvoltă forme foarte severe, dar sunt un vector important de transmitere, să se vaccineze în număr cât mai mare”, a declarat Ioana Mihăilă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *