Exerciţiu de pregătire antiterorism în Dâmbovița, la Centrul de Perfecţionare al Jandarmeriei Române de la Ochiuri, în colaborare cu experţi israelieni

În perioada 8-19 noiembrie, la Centrul de Perfecţionare al Jandarmeriei Române de la Ochiuri, judeţul Dâmboviţa va avea loc un exerciţiu de pregătire antiterorism, care este derulat în colaborare cu experţi israelieni, după cum a informat Jandarmeria Română.

Exerciţiu de pregătire antiterorism în Dâmbovița

Timp de 10 zile, o delegaţie formată din patru experţi israelieni susţine, la Centrul de Perfecţionare al Jandarmeriei Române de la Ochiuri, un stagiu de pregătire în domeniul antiterorist, la care participă 27 de jandarmi români din diferite structuri subordonate Inspectoratului General.

În perioada 08-19 noiembrie, sub îndrumarea instructorilor din cadrul poliţiei de frontieră israeliană – MAGAV (instituţie cu atribuţii similare Jandarmeriei Române), colegii noştri sunt pregătiţi în domeniul tehnicilor şi tacticilor de intervenţie antiteroristă, a declarat Jandarmeria Română, potrivit Agerpres.

Se pare că în cadrul stagiului de pregătire vor fi executate simulări ale intervenţiei la un obiectiv, precum şi şedinţe de tragere pe timp de zi şi de noapte, cu armament cu ţeavă scurtă şi ţeavă lungă.

Acest program de pregătire se desfăşoară în baza Planului de cooperare româno-israelian semnat între Ministerul Afacerilor Interne din România şi Ministerul Securităţii Publice din Israel. Programul urmăreşte schimbul de expertiză şi bune practici pentru a asigura un răspuns eficient şi comun unui fenomen care provoacă îngrijorare la nivel global, a mai spus Jandarmeria Română.

În cursul zilei de joi va avea loc ceremonia de închidere a cursului, la care participă şi generalul de brigadă Yezhak Brinder Berik, adjunctul comandantului Poliţiei de Frontieră din Israel.

În plus, din partea conducerii Jandarmeriei Române, va participa adjunctul inspectorului general, colonel Marian Brâncoveanu, iar în cadrul ceremoniei va fi prezentată şi o tragere demonstrativă.

SURSĂ ARTICOL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *