Fostul șef al DNA Ploiești, atac INCENDIAR la Tudorel Toader: A tolerat, încurajat și promovat injustiția

Lucian Onea, fostul șef al DNA Ploiești, susține că ministrul Justiției, Tudorel Toader, a tolerat, încurajat și promovat injustiția, întrucât, la o emisiune televizată, a luat cunoștință de existanța în spațiul public a unui document nepublic dintr-un dosar penal, fără a condamna apariția în presă a unor astfel de acte.

„Data fiind natura actului supus discutiei acesta nu ar trebui sa se afle in posesia unei persoane care nu are nicio calitate procesuala in dosarul in care sunt cercetat si nici sa fie adusa la cunostinta publicului.

Si, daca atitudinea moderatorului, care scapa principiilor deontologiei profesionale, poate fi, totusi, inteleasa, scapa total intelegerii atitudinea minstrului justitiei, domnul Tudorel Toader.

Prezent la emisiunea moderata de dl Gidea, ministrul justitiei, altfel un profesionist desavirsit, nu s-a intrebat si nu a intrebat moderatorul cum a ajuns in posesia unui act procesual emis intr-o procedura nepublica si de ce il da publicitatii. In loc sa se intrebe si sa intrebe, ministrul justitiei nu numai ca a pastrat tacerea, dar a si laudat profesionalismul si onestitatea procurorului care a emis ordonanta, in ale carei acte “are deplina incredere”. Toate acestea s-au petrecut in preziua solutionarii de catre judecatorul de drepturi si libertati a plingerii pe care o formulasem impotriva ordonantei, mai exact cu 12 ore inaintea desfasurii acestui din urma eveniment.

Fara sa invoc vreun interes procesual personal, totusi, pentru apararea unui interes general, apreciez ca domnul ministru a tolerat, incurajat si promovat injustitia cu atit mai mult cu cit una dintre modificarile aduse legislatiei penale consta in interzicerea comunicarii publice precum si a furnizarii de informatii de orice persoana, in cursul urmaririi penale, referitoare la faptele si persoanele ce fac obiectul procedurilor penale.

Se doreste, probabil, ca eu sa fiu „Acarul Păun” al justitiei din Romania – astfel încât să fie acoperit adevăratul vinovat de comiterea vreunei infracţiuni”, a declarat Lucian Onea pentru curentul.info.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *