Guvernul a adoptat organizarea şi funcţionarea Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă

Guvernul a adoptat în şedinţa de miercuri o hotărâre privind organizarea şi funcţionarea Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă, precum şi pentru completarea HG nr. 16/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Externe, se arată într-un comunicat al MAE, scrie Agerpres.

Bogdan Aurescu

„Prin crearea şi operaţionalizarea Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă, România îşi aduce contribuţia la susţinerea eforturilor de la nivelul NATO şi UE privind consolidarea rezilienţei, iar ţara noastră are potenţialul de a deveni un pol de excelenţă şi un furnizor de expertiză în acest domeniu pentru NATO şi UE, statele membre ale acestor organizaţii, respectiv pentru partenerii acestora. Conceptul de rezilienţă este deosebit de important atât pentru NATO, cât şi pentru Uniunea Europeană, fiind o componentă importantă a domeniului securităţii, precum şi un factor important în protejarea democraţiei. Pentru România asigurarea rezilienţei strategice, atât la nivel statal, cât şi la nivel societal, reprezintă o prioritate la nivel naţional şi în cadrul european şi aliat”, a declarat ministrul Bogdan Aurescu, citat în comunicat.

Sursa citată precizează că iniţiativa României privind înfiinţarea şi găzduirea Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă (E-ARC) a survenit în contextul în care evaluările naţionale, dar şi ale NATO şi UE relevă necesitatea intensificării eforturilor comune pentru gestionarea eficientă a unui spectru tot mai amplu de provocări.

„E-ARC va promova obiectivele României, NATO şi ale UE în domeniul rezilienţei şi va facilita un răspuns cuprinzător la nivel guvernamental (whole-of-government) şi al societăţii (whole-of-society) pentru ameninţările complexe care caracterizează mediul de securitate actual”, se arată în comunicat.

Concret, conform MAE, E-ARC va reprezenta o platformă pentru o abordare strategică integrată în ce priveşte rezilienţa şi va permite dezvoltarea de programe şi iniţiative în domeniu, axate pe trei piloni: combaterea şi reducerea riscurilor prin anticipare şi adaptare; dezvoltarea de instrumente analitice şi bune practici; cooperarea practică în cercetare, educaţie, pregătire profesională şi exerciţii comune.

Pentru început, se spune în comunicat, E-ARC va funcţiona ca instituţie publică naţională cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Afacerilor Externe, urmând a fi deschis participării altor state din UE, NATO sau partenerilor acestor organizaţii care doresc să se alăture demersului, pentru coordonarea acţiunilor şi valorificarea bunelor practici în materie.

„În cadrul Centrului cu sediul la Bucureşti urmează să-şi desfăşoare activitatea cercetători şi experţi români şi străini, recunoscuţi pentru expertiza lor în domeniu. E-ARC va coopera, în mod activ, atât cu instituţii publice, cât şi cu mediul privat, cu cel universitar şi cu societatea civilă pentru a facilita dezvoltarea unei abordări privind rezilienţa la nivelul societăţii”, conform aceleiaşi surse.

MAE menţionează că în prima etapă de activitate E-ARC urmează să operaţionalizeze o serie de grupuri de lucru pe următoarele teme: rezilienţa societală; rezilienţa în domeniul tehnologiilor emergente şi disruptive; rezilienţa sistemelor de comunicaţii şi a noilor ecosisteme tehnologice; rezilienţa la crize şi urgenţe complexe; rezilienţa asigurării continuităţii guvernării şi a serviciilor esenţiale; rezilienţa infrastructurii de transporturi; rezilienţa statelor din vecinătatea NATO şi UE la influenţele antioccidentale ale actorilor statali şi nonstatali.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *