Paramedicii de la ISU – ”numitor comun” pentru deținuții din Penitenciar și polițiștii de la IPJ

În această săptămână paramedicii de la ISU  au continuat sesiunile de instruire în acordarea de prim ajutor, astfel de acțiuni fiind organizate în incinta Penitenciarului, dar și la IPJ Giurgiu.

Reprezentanții ISU precizează:

Un paramedic din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Giurgiu a susținut, în Penitenciarul Giurgiu, o activitate din programul educativ „Liber la Prim Ajutor”, dedicat dezvoltării competențelor de bază în acordarea primului ajutor în situații de urgență.

Pe parcursul sesiunii, paramedicul ISU le-a oferit persoanelor private de libertate demonstrații practice și explicații privind recunoașterea semnelor vitale, aplicarea manevrelor de resuscitare și acordarea primului ajutor în cazul traumelor.

Participanții s-au implicat activ în exerciții și au manifestat interes pentru tehnicile prezentate, confirmând utilitatea unor astfel de activități în creșterea nivelului de responsabilizare și pregătire pentru prevenirea incidentelor.

ISU Giurgiu adresează mulțumiri conducerii și personalului Penitenciarului Giurgiu pentru sprijinul acordat în organizarea și derularea acestei activități și va continua să sprijine derularea programelor educative orientate spre prevenție, siguranță și formarea unor comportamente corecte în rândul comunității.”

Două zile mai târziu, era rândul polițiștilor de la IPJ să fie instruiți în acordarea primului ajutor:

Sesiunile de instruire în domeniul acordării primului ajutor au continuat cu participarea polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu. 9 agenți au fost prezenți la activitățile desfășurate sub îndrumarea coordonatorului SMURD.

Programul de pregătire a inclus, atât elemente teoretice, cât și aplicații practice, acoperind următoarele teme:

– suportul vital de bază la adult, copil și sugar;

– poziția laterală de siguranță;

– dezobstrucția căilor aeriene la adult, copil și sugar;

– imobilizarea / extragerea de urgență;

– hemostaza provizorie (oprirea unei hemoragii);

– manevrele de resuscitare;

– situațiile speciale frecvent întâlnite (exemple: pacient electrocutat; înecat; intoxicat; AVC; victimă a unui accident) etc.

Această activitate se înscrie în cadrul unui plan de măsuri inițiat în septembrie 2022, care urmărește pregătirea continuă a personalului din Ministerul Afacerilor Interne. Prin intermediul acestor sesiuni, angajații își dezvoltă abilitățile necesare pentru a interveni rapid și eficient în situații critice, obiectivul principal fiind însușirea corectă a tehnicilor de prim ajutor în lipsa echipamentelor medicale specializate.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și din aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Pentru detalii, accesați:

Ghid în caz de obstrucție a căilor aeriene https://bit.ly/Obstructia_cailor_aeriene_la_copii

Ghid în caz de stop cardio-respirator: https://bit.ly/Stop_cardio_respirator

Ghid în caz de pierdere a cunoștinței: bit.ly/pierderea_cunoștinței

Ghid în caz de arsuri: bit.ly/Ghid_arsuri”