Încă o premieră la DGASPC: vizite la asistenți maternali din oraș și județ
Directorul general al DGASPC Giurgiu, domnul Vișinel Costel Balan, a efectuat în ultimele zile, o serie de vizite la mai mulți asistenți maternali, atât din mediul rural, cât și din mediul urban, în cadrul unui program amplu de întâlniri directe cu aceștia.
Scopul acestor vizite a fost acela de a cunoaște îndeaproape situația copiilor aflați în plasament, de a observa mediul în care cresc și se dezvoltă, dar și de a purta discuții deschise atât cu copiii, cât și cu persoanele care îi îngrijesc zi de zi.
Întâlnirile s-au desfășurat într-o atmosferă caldă, sinceră, în care directorul a ascultat cu răbdare ceea ce au povestit copiii legat de preocupările lor, dar și proiectele pe care și le conturează deja pentru viitor. De asemenea, discuțiile purtate cu asistenții maternali au scos în evidență dedicarea acestora pentru a asigura un mediu stabil, sigur și plin de afecțiune pentru copiii aflați în grija lor.
„Am fost mulțumit de ceea ce am văzut la asistenții maternali pe care i-am vizitat. Unii copii erau la școală, pe altii i-am găsit făcându-si temele sau citind, ceea ce m-a bucurat nespus. Copiii cu care am stat de vorbă au planuri să devină medic, polițist, director de școală…
Este impresionant să văd cum dedicarea asistenților maternali, dar și voința și visurile copiilor fac ca drumul lor să fie unul de succes. Aceste vizite au reprezentat nu doar o evaluare a situației din teren, ci și o confirmare a faptului că, atunci când există grijă, profesionalism și inimă, copiii învață să aibă încredere în ei, sunt încurajați și susținuți. ”, a declarat directorul general al DGASPC Giurgiu.
Vizitele directorului general al DGASPC Giurgiu la asistenții maternali salariați ai instituției vor continua și în perioada următoare, în scopul consolidării rolului complex pe care aceștia îl îndeplinesc în viața copiilor aflați în plasament—de la asigurarea unui mediu familial stabil și afectuos, până la sprijinirea dezvoltării lor emoționale, educaționale și sociale, în strânsă colaborare cu instituția. (DGASPC Giurgiu – facebook.com)

