Incendiu la ‘Matei Balş’ – Cioloş: Trebuie asumată situaţia ca atare şi reformat sistemul fără milă

Copreşedintele USR PLUS Dacian Cioloş transmite condoleanţe familiilor care au pierdut aparţinători în incendiul de la Spitalul Matei Balş, subliniind totodată importanţa unei asumări politice şi a reformei.

Dacian Cioloş

„Condoleanţe familiilor care au pierdut pe cineva drag la Spitalul Matei Balş. Scriu aceste cuvinte cu sufletul împovărat de această dramă şi ştiu că e posibil să nu fie ultima oară când va trebui să trecem prin aşa ceva. Sistemul a fost distrus sistematic în România şi rezultatul nu poate fi altul până când nu vom înţelege că dacă nu există asumare politică vom continua să plătim în vieţi omeneşti. Scenariile tragediilor prin care pot trece cetăţenii nevinovaţi sunt nesfârşite. Atât de gravă este situaţia. Nici nu vreau să mă gândesc la posibilitatea unui cutremur sau a unor alte dezastre naturale. Până acolo, avem defecţiuni care nu ar fi trebuit să apară şi iată că ele lasă în urmă familii distruse”, a scris Cioloş, vineri, pe Facebook.

Acesta consideră că „orice ezitare sau îndoială” în ce priveşte reformarea sistemului actual „se va plăti” în viitorul apropiat.

„Sunt convins că urmează anchete şi se vor găsi vinovaţii, dar ştim împreună că acest fapt nu va repara în niciun fel pierderea familiilor îndoliate. E nevoie de mai mult. Trebuie asumată situaţia ca atare şi reformat sistemul fără milă. Orice ezitare sau îndoială se va plăti în viitorul apropiat. Un proverb chinezesc spune că: ‘Cel mai bun moment pentru a planta un copac a fost acum 20 de ani. Al doilea cel mai bun moment este acum’. Prefer ca cei de peste 20 de ani să nu ştie că am muncit noi acum ca ei să nu se afle în pericol, decât să-şi plângă apropiaţii pentru că ne-am împiedicat noi acum în sensibilităţile politice ale unuia sau ale altuia”, a menţionat liderul USR PLUS, scrie Agerpres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *