LIVE: Scandal în Valea Uzului-patrioții români au rupt lacătul și au intrat cu forța!
Live: Incidente în Valea Uzului, la cimitirul internaționale al eroilor – maghiarii nu au lăsat românii să intre să comemoreze de Înălțare – peste 200 de jandarmi sunt prezenți la fața locului.
BUCUREȘTI, 6 iunie – Sputnik. Sfânta zi a Înălțării Domnului este marcată în aceste momente de un scandal monstru la cimitirul monument din Valea Uzului, județul Harghita. Sputnik va transmite LIVE derularea evenimentelor.
Accesul la cimitirul internațional al eroilor a fost blocat de etnicii maghiari – care au pus lacăt pe poarta cimitirului și au făcut un lanț uman pentru a bloca accesul românilor.
Grupul de români, unii aparținând de Asociația Sfântul Mare Mucenic Gheorghe Aducătorul de Biruință au intrat cu forța în cimitir, transmite Antena 3.
Românii cântă Imnul Național, iar maghiarii rostesc Tatăl Nostru, în limba maghiară. Conform presei, s-a aruncat cu steaguri între cele două părți.
Peste 200 de jandarmi sunt prezenți la fața locului.
Update: Mesaj superb al românilor
”HRISTOS S-A ÎNĂLȚAT! Astăzi, toți cei care simt românește își cinstesc EROII!
Vă așteptăm cu drag la Valea Uzului, unde maghiarii au profanat CRUCEA LUI HRISTOS și memoria EROILOR Neamului!”
Este mesajul trimis de Frația Ortodoxă Sf. Mare Mucenic Gheorghe purtătorul de Biruință, care lansează și un AVERTISMENT:
”Nu cedați la eventuale provocări, pentru a nu le da ocazia să se victimizeze! Apelați imediat la 112 în cazul unor incidente cu extremiștii maghiari. Vor pieri pe mâna lor!! Astăzi este ziua când vom reașeza România în limitele legii! Doamne miluiește neamul nostru românesc!”
Update: Celebrul general și patriot Mircea Chelaru este la fața locului
Fostul șef al Marelui Stat Major, generalul Mircea Chelaru este la fața locului, în Valea Uzului, ne-a transmis colegul său din Partidul Neamul Românesc, Ninel Peia.
Reamintim că generalul Mircea Chelaru a fost trimis la incidentele din martie 1990, din partea MApN la Târgu Mureș pentru a restabili controlul.
Intervenția generalului a fost atunci salutară, situația liniștindu-se, deși erau inclusiv provocări internaționale.
Update: Dan Tănasă – ”UDMR dezinformează!”
”Sunt peste 1200 de persoane, este un eveniment important – dar autoritățile statului român nu sunt aici!”, a transmis cunoscutul jurnalist Dan Tănasă.
”Vicepremierul Ungariei a fost aici, dar acum nu văd nici un demnitar român aici”.
Și, atenție, spune Tănasă – ”UDMR dezinformează!”
”Primarul din Dărmănești a pus cruci pe 3% din cimitir, 3% din suprafața cimitirului, iar lucrarea a fost finanțată de Ministerul Culturii”, a precizat jurnalistul.
Update: Bogdan Chirieac – ”Implicare premierului Dăncilă și a președintelui Iohannis”
”Ultimul lucru de care are nevoie România în acest moment este un conflict interetnic, ultimul lucru!”, a comentat uimit Bogdan Chirieac.
”Acum, pentru România, un conflict interetnic ar fi devastator – Nu este o glumă!”
Într-o intervenție la Antena 3, cunoscutul analist a spus că poate fi pus în periocl chiar statul național! ”În cel mai scurt timp, autoritățile trebuie să liniștească lucrurile, trebuie găsită o soluție la cel mai înalt nivel, dacă mă întrebați”.
”Pentru o Românie ruptă de statul subteran, de toate abuzurile, de toată propaganda otrăvită, un conflict interetnic poate însemna orice, tot ce-i mai rău pentru această țară” a declarat Bogdan Chirieac.
Soluția propusă de analistul DC NEws ține atât de reacția UDMR, dar și de ”o discuție a premierului Viorica Dăncilă cu UDMR, dar și implicarea președintelui Klaus Iohannis”.
Update: Istoricul Ionuț Țene – ”Celebrarea ostaşilor români căzuţi eroic la Valea Uzului este o datorie morală”.
”Fără victoria românească de la Valea Uzului, care a blocat intrarea inamicului austo-ungar în spatele aliniamentului românesc de la graniţa cu Muntenia, nu am fi avut victoriile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz din vara anului 1917”, scrie istoricul Ionuț Țene.
Istoricul clujean afirmă clar: ”Victoria ostaşilor români de la Valea Uzului din octombrie 1916 şi din primăvara anului 1917 trebuie reconsiderată de istoriografia românească, ca o bătălie majoră în păstrarea suveranităţii şi indepenedenţei României în primul război mondial”.
”Celebrarea ostaşilor români căzuţi eroic la Valea Uzului este o datorie morală şi un act de recunoştinţă faţă de cei care au rezistat pentru ca statul român să nu dispară şi să se înfăptuiască Marea Unire de la 1 Decembrie 1918”, atrage atenția istoricul.
Update: Povestea completă a conflictului din Valea Uzului
”Deși pare că acest conflict este proaspăt, de fapt își are începuturile la câțiva ani după Revoluție și este provocat și întreținut de maghiarii iredentiști pentru ștergerea definitivă urmelor românești din zonele populate cu etnici maghiari”.
Un articol documentat, scris de jurnalista Viorela Gherasim de la ZiarHarghita.ro.