Noua Zeelandă nu mai este „cel mai bun loc în timpul pandemiei”. Ce ţară a detronat-o şi ce poziţie ocupă România

Conducerea în clasament a fost preluată de Singapore. 

Deşi Noua Zeelandă şi Singapore au înregistrat niveluri foarte scăzute de noi cazuri de infectare, campania de vaccinare derulată în Singapore este mult mai avansată. Astfel că, în timp ce traiul în mai multe ţări a revenit aproape la normal graţie controlării reuşite a coronavirusului, Singapore a administrat deja vaccinuri unei cincimi din populaţie, iar alte state precum Noua Zeelandă, Australia şi Taiwan au rămas în urmă, citează The Guardian.

Ţări ca Polonia şi Canada au scăzut în clasament, în ciuda ratelor mari de vaccinare. În multe cazuri, guvernele au relaxat restricţiile când a început vaccinarea, iar acest lucru a dus la creşterea ratei de infectare cu noi variante înainte ca populaţia să atingă niveluri suficient de mari de imunitate.

După ce a fost apreciată la nivel internaţional pentru răspunsul la pandemie, Noua Zeelandă a fost criticată pentru ritmul campaniei sale de vaccinare. Guvernul de aici a spus că toţi cei care doresc şi sunt eligibili vor fi imunizaţi până la finalul anului, iar serurile anti-Covid vor fi disponibile tuturor adulţilor până la jumătatea verii.

Până în prezent, ţara şi-a îndeplinit obiectivele lunare şi oficialii au spus că imunizarea va creşte lunile următoare. Totuşi, doar 4,5% dintre persoanele eligibile au primit o doză. Între timp, graniţele Noii Zeelande sunt încă închise pentru majoritatea turiştilor internaţionali.

Clasamentul Bloomberg privind rezilienţa faţă de Covid-19 este actualizat lunar şi este realizat pe baza mai multor măsuri şi elemente, de la ratele de infectare la cele de vaccinare şi mobilitatea oamenilor. Toate aceste informaţii sunt folosite pentru a calcula „scorul rezilienţei”. 

Scorul Noii Zeelande a scăzut luna aceasta cu 0,1 puncte, la 79,6. Cel înregistrat de Singapore este de 79,7. Australia ocupă locul al treilea în clasamentul care cuprinde 53 de economii, cu scorul de 76,2, urmată de Israel şi Taiwan.

România se află pe locul 40, în urcare şase poziţii, cu scorul de 49,3. Numărul de cazuri lunare la 100.000 de persoane este de 649, iar rata de mortalitate înregistrată într-o lună este de 3,6%. Potrivit raportului, numărul total de decese la 1 milion de persoane este de 1.417. Rata de rezultate pozitive la teste Covid este de 14,4%, iar 12,3% dintre români au fost vaccinaţi până în prezent.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *