Nunta fiului lui Dragnea, imagini de la cununia civilă/ Locul cununiei religioase a fost schimbat din cauza protestelor, petrecerea începe mai târziu la Palatul Snagov

In urma protestelor anunţate, cununia religioasă a fiului lui Liviu Dragnea nu va mai avea loc în Biserica Sfântul Elefterie din Capitală, aşa cum era stabilită până în urmă cu puţin timp, ci în altă parte, noul loc unde va avea loc ceremonia religioasă nefiind făcut public iar nunta la Palatul Snagov va începe mai târziu decât era programat inițial, transmite Mediafax. 

(Sursa foto: Inguamphots/ Autor: Octav Ganea)

Mii de oameni şi-au exprimat dorinţa pe Facebook de a participa la un protest în faţa bisericii unde va avea loc cununia.

Potrivit invitației transmise inițial invitaților, cununia religioasă era programată duminică la ora 17:30 la Biserica Sfântul Elefterie, iar petrecerea va începe la 19:30, la Palatul Snagov.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a invitat la nunta fiului său, care va avea loc duminică, sute de politicieni, a dezvăluit vineri G4Media.ro

Potrivit mai multor surse G4Media.ro, la petrecerea de la Palatul Snagov au fost chemați, în bloc, toți parlamentarii și europarlamentarii PSD (peste 200), toți miniștrii guvernului Dăncilă (28), toți președinții social-democrați de Consilii Județene (31), toți liderii de organizații județene (47) precum și primarii de municipii reședință de județ ai PSD (20). În total, peste 350 de persoane plus însoțitorii numai din partidul condus de Dragnea, la care se adaugă politicienii din alte formațiuni, invitați personal.

Vezi imagini de la cununia civilă obținute de G4Media.ro

Sursa: www.g4media.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *