PNL Giurgiu, bilanț la final de an
Prin tradiție, finalul de an este o perioadă a bilanțurilor, iar liberalii nu fac excepție, astfel că organizația municipală și-a prezentat bilanțul activității din 2023.
Prezent la acțiune, președintele filialei județene PNL Giurgiu, Dan Motreanu, notează, pe pagina sa oficială:
”Am participat la ședința de sfârșit de an a conducerii organizației PNL din municipiul Giurgiu. A fost un bun prilej de a analiza rezultatele echipei liberale care conduce municipiul Giurgiu.
Discuțiile pe care le-am avut avut cu colegii din organizația municipală au vizat proiectele de dezvoltare a orașului și finalizarea proiectelor începute.
Am analizat și acțiunile întreprinse pentru a lichida datoriile lăsate de administrația PSD din perioada anterioară. Este o perioadă de crize mondiale multiple și România nu avea cum să rămână neafectată.
Am discutat, de asemenea, despre perspectiva redeschiderii căii ferate directe București-Giurgiu, lucrările fiind efectuate în proporție de 84%.
Au mai luat cuvântul Toma Petcu, prim – vicepreședintele PNL Giurgiu, Adrian Anghelescu, președintele organizației PNL a municipiului Giurgiu, Gheorghe Gâdea, secretarul general al organizației PNL a municipiului Giurgiu.”

