POR: Apeluri de proiecte în valoare de 96,4 milioane euro, pentru iluminat public de calitate

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional (AM POR) din Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) a lansat astăzi trei apeluri de proiecte, în valoare totală de aproximativ 96,4 milioane euro, pentru creșterea eficienței energetice în iluminatul public.

„Am semnat azi ordinul pentru lansarea apelurilor pentru proiecte care vor avea rezultate în îmbunătățirea calității mediului, scăderea gazelor cu efect de seră și a consumului de energie. Domeniu de mare actualitate la nivel mondial, în care fiecare dintre noi putem să ne implicăm și să contribuim, pe lângă autoritățile publice cu investiții finanțate în cadrul acestor apeluri”, a subliniat Marius Nica, ministrul delegat pentru fonduri europene.

Proiectele propuse vor avea în vedere investiții publice care cuprind înlocuirea cu lămpi cu eficiență energetică ridicată și durată mare de viață a lămpilor vechi, consumatoare de energie, reabilitarea instalațiilor electrice (stâlpi, rețele etc.), instalarea de sisteme de telegestiune a iluminatului public, crearea/ extinderea/ reîntregirea sistemului de iluminat public în localitățile urbane, utilizarea surselor regenerabile de energie, precum și realizarea de strategii pentru eficiență energetică (ex. strategii de reducere a CO2) pentru proiecte finanțate din POR 2014 – 2020.

Ministerul Dezvoltarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *