Primele măsuri luate în scandalul agentului pedofil: Șeful acestuia a fost dat jos din funcție, iar psihologul Brigăzii va fi cercetat disciplinar
Poliția Română a luat primele măsuri în scandalul agentului pedofil, Eugen Stan, care a îngrozit o țară întreagă.
Şeful poliţistului acuzat de pedofilie a fost suspendat din funcţie. Totodată, s-a început cercetarea disciplinară a psihologului Brigăzii Rutiere, dar şi a altor poliţişti, potrivit mediafax.ro.
„Urmare a concluziilor preliminare rezultate în urma verificărilor dispuse de şeful Poliţiei Române la Brigada Rutieră Bucureşti s-au dispus următoarele:
1.Eliberarea din funcţie a comisarului şef de poliţie Vornicu Emanuel Rene, şef Serviciu Supraveghere Rutieră Sectoarele 1,2,6 din cadrul Brigăzii Rutiere, până la clarificarea situaţiei de fapt;
2.Informarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea iniţierii unei analize privind modul de instrumentare a lucrărilor penale în care este cercetat cel în cauză, iar, în funcţie de rezultatul acesteia, dispunerea de măsuri legale;
3.Cercetarea disciplinară a şefilor de schimb privind modul de instruire la intrarea în serviciu a poliţiştilor rutieri, precum şi a psihologului unităţii cu privire la activitatea desfăşurată.
Precizăm că, verificările sunt in desfăşurare, pentru a se clarifica întreaga situaţie de fapt, iar rezultatele vor fi aduse la cunoştinţa opiniei publice”, a transmis Inspectoratul General al Poliţiei Române.