Președintele CJ, TOMA PETCU: ”Investițiile în infrastructura rutieră – prioritare pentru dezvoltarea județului” (video)
Am fost marți în comuna Roata de Jos, pentru a verifica stadiul lucrărilor de modernizare a drumului județean DJ 611, un tronson important pentru mobilitatea locuitorilor și pentru buna conectare a comunităților din această zonă a județului.
Lucrările presupun așternerea unui covor asfaltic pe o lungime totală de 3,5 kilometri. Până în prezent, au fost executați aproximativ 2,5 kilometri pe un sens de circulație și au fost puse în operă 1.250 de tone de mixtură asfaltică. La finalul investiției, cantitatea totală de asfalt utilizată va ajunge la aproximativ 3.500 de tone.
Modernizarea drumurilor județene înseamnă mai mult decât asfalt. Înseamnă siguranță, mobilitate, acces mai bun și noi perspective de dezvoltare pentru comunitățile locale.
Continuăm să investim, cu seriozitate și responsabilitate, în infrastructura județului Giurgiu și să transformăm proiectele asumate în rezultate concrete pentru oameni. (Toma Petcu – facebook.com)
video: https://www.facebook.com/reel/2096932200896530

