Preşedintele CJ Giurgiu, Marian Mina, îi mulţumeşte directorului SGA, Mircea Andrei, pentru felul în care a gestionat situaţia din judeţ pe timpul codului de inundaţii
”Ţin în mod deosebit să subliniez faptul că, în toată această perioadă în care judeţul nostru s-a aflat sub numeroase coduri portocalii de inundaţii, dl. Director S.G.A. Mircea Andrei a gestionat foarte bine situaţiile critice generate de creşterea debitelor râurilor care ne traversează judeţul astfel încât pagubele înregistrate au fost limitate la minim şi s-a evitat inundarea gospodăriilor limitrofe albiilor de râu ori izolarea vreunei locuinţe.
Apreciez profesionalismul şi implicarea de care a dat dovadă, mai ales că ne aflăm în acest moment în prezenţa celui de-al treilea val de inundaţii, iar la Vadu Lat, localitate aflată la confluenţa râului Dâmbovnic cu râul Neajlov, în ciuda faptul că a fost înregistrată cota de 305 cm, cu 6 centimetri sub maximul istoric, pagubele înregistrate au fost infime.
Prezenţa permanentă a domnului director Mircea Andrei în punctele nevralgice alături de echipele pe care Ie-a coordonat, fie zi, fie noapte, colaborarea constantă cu primarii şi nu în ultimul rând acţiunile şi măsurile preventive pe care Ie-a luat pentru reducerea riscurilor de producere a inundaţiilor (a dispus construirea digurilor sau întărirea acestora în toate zonele cunoscute ca fiind sensibile). Toate aceste măsuri au avut ca şi consecinţă, aşa cum am menţionat şi anterior, limitarea maximă efectelor devastatoare pe care le-ar fi putut genera inundaţiile.
Îl felicit, din nou, pe această cale, şi îi doresc cât mai puţine situaţii de acest gen în care să ne demonstreze profesionalismul domniei sale!”