Propuneri de noi restricţii: Masca, obligatorie peste tot în spaţiile publice. Localităţile cu incidenţa mai mare de 6 la mie intră în carantină

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat următoarele măsuri:
  • Începând cu data prezentei hotărâri la nivel naţional, se instituie obligaţia purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice deschise şi închise, indiferent de valoare ratei de incidenţă cumulate a cazurilor din ultimele 14 zile.
  • Toate instituţiile publice, precum şi toţi operatorii economici publici sau privaţi au obligaţia organizării activităţii şi desfăşurării programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu, iar acolo unde specificul activităţii nu permite acest lucru, se organizează programul de lucru astfel încât personalul să fie împărţit în cel puţin două grupe care să înceapă respectiv să termine activitatea la o diferenţă de cel puţin 1 oră.
  • În localităţile/judeţele unde valoarea ratei de incidenţă cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile depăşeşte 3/1.000 de locuitori, se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 22.00 – 06.00.
  • La nivel naţional pentru toate localităţile unde rata de incidenţă cumulată este egală sau mai mare cu 6/1.000 de locuitori se va institui măsura carantinării localităţii cu interzicerea deplasării circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei.
  • Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu, adeverinţa eliberată de angajator sau o declaraţie pe propria răspundere. Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura.
  • Măsurile stabilite  sunt valabile pe o perioadă de 30 de zile, la finalul acestora urmând a fi analizată evoluţia situaţiei epidemiologice, restricţiile putând fi eliminate începând cu valoarea inferioară a ratei de incidenţă cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile în situaţia unui trend descendent, iar în cazul unui trend ascendent se vor lua alte măsuri pentru limitarea răspândirii COVID-19.
Preşedintele Klaus Iohannis a sosit joi seară la Palatul Victoria, pentru a participa la şedinţa de Guvern programată la ora 19.00, la care au fost discuţii cu privire la instituirea unor restricţii pentru limitarea răspândirii pandemiei de COVID-19, la propunerea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
În România s-au înregistrat aproape 10.000 de noi persoane infectate, 121 de decese în 24 de ore şi 1.014 pacienţi internaţi la ATI. Medicii atrag atenţia că, în lipsa unor măsuri ferme, în curând vom ajunge la 25.000 de cazuri pe zi, ceea ce ar însemna un dezastru pentru sistemul sanitar.
Cea mai mare incidenţă a cazurilor COVID-19 a fost înregistrată în judeţele Sălaj (5,77), Timiş (5,48), Cluj (5,33), Alba (4,96), Bihor (4,77) şi Sibiu (4,43). În Bucureşti, coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile este de 4,45.

Carantină pentru 12 localităţi din Cluj, Timiş şi Sălaj

La propunerea Comitetelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă din Cluj, Timiş şi Sălaj, comandantul acţiunii, secretarul de stat în MAI Raed Arafat, a semnat, joi, cu efect de îndată, ordinele de carantinare zonală pentru următoarele localităţi: Gherla (din judeţul Cluj) Becicherecu Mic, Dudeştii Noi, Dumbrăviţa, Fibiş, Ghiroda, Giroc, Moşniţa Nouă, Pesac (din judeţul Timiş) şi Zalău, Cehu Silvaniei, Jibou (din judeţul Sălaj). Carantina zonală este valabilă pentru o perioadă de 14 zile.
În tot acest timp, în aceste localităţi a fost reintrodusă declaraţia pe proprie răspundere pentru deplasările absolut necesare. 
De asemenea, sunt interzise evenimentele private şi oficializarea slujbelor religioase de cununie, botez şi înmormântare cu prezenţa unui număr maxim de 8 persoane. 
În aceste localităţi au fost închise restaurantele, cafenelele, inclusiv terasele, sălile de pariuri şi de jocuri de noroc, structurile de primire turistică, dar şi sălile de cinema. Totodată, masca de protecţie este obligatorie în toate spaţiile închise şi deschise, iar şcoala se mută complet în online.

Şapte localităţi din Ilfov au intrat în scenariul roşu

Tot joi, şapte localităţi din judeţul Ilfov au intrat în scenariul roşu pentru următoarele 14 zile, cu instituirea obligativităţii pentru cetăţeni de a purta masca de protecţie în toate spaţiile publice. Şcolile vor continua activitatea în sistem online, iar barurile, restaurantele şi sălile de jocuri de noroc se vor închide. Cele şapte localităţi din Ilfov unde incidenţa cumulată a cazurilor este mai mare de 3 la mia de locuitori sunt Brăneşti, Bragadiru, Ciorogârla, Dobroeşti, Dragomireşti Vale, Mogoşoaia şi Popeşti-Leordeni, a anunţat Daniel Zamfir, prefectul judeţului Ilfov. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *