Românii, obligaţi să poarte mască de protecție şi în apă: “Marea este spaţiu public”
Vacanța de Paște și cea de 1 Mai sunt așteptate cu sufletul la gură de o mulțime de români. Surprinza vine însă în contextul situației epidemiologice actuale, care ar putea să ducă la măsuri neașteptate pentru mulți dintre turiștii care aleg, de exemplu, un sejur la mare. Românii ar putea să fie obligați sp poarte masca de protecție chiar și în apă, conform unor explicații oferite de un oficial român. Motivul este cât se poate de lesne de înțeles.
Cu mască de protecție și în apă. Un ministru explică condițiile pentru vacanța de 1 Mai și Paște
După un an de zile în care cu toții am fost nevoiți să facem față noilor reguli din pandemie, românii își doresc revenirea la normal și mai cu seamă la posibilitatea de a călătorii fără restricții. Și pentru că vacanța de Paște și de 1 Mai se apropie, mulți s-au orientat către un sejur de câteva zile pe litoral. În această minivacanță, mulți se gândesc să petreacă la malul mării, în speranța că vor simți un strop de libertate după dificultățile întâmpinate în 2020, când Paștele a fost celebrat în timpul stării de urgență. Totuși, nici anul acesta nu scăpăm de sărbători fără restricții, iar una dintre ele este neașteptată. Ministrul Paul Ene, Secretarul de stat în ministerul Economiei şi Turismului, a explicat la Antena 3 motivul pentru care ar trebui să purtăm mască de protecție și în apă.
Paul Ene a vorbit despre regulile ce vor trebui respectate nu doar de către hotelieri ci și de către turiști, în această minivacanță și s-a referit în special la obligația de a purta mască de protecție chiar și în apă sau pe malul mării. Măsura, deși poate ciudată pentru unii, este legală. Acest fapt se datorează legislației în vigoare, prin care se precizează că românii sunt obligați să poarte mască de protecție în toate spațiile publice. Astfel, pentru că litoralul, precum și suprafața apei, reprezintă spațiu public, ar trebui să se țină cont de aceste restricții. Totuși, până peste o săptămână, oficialul speră să existe unele soluții în acest sens.
În momentul de față, regula clară pentru toată lumea este că în spațiile publice să se poarte masca. Eu sper că până atunci să găsim o soluție și înțelegere pentru ca acest lucru să nu se întâmple. Dar regulile, în momentul de față, astea sunt. Dacă nu se vor schimba, atunci știm toți ce înseamnă asta. Vom vedea. Sper să se găsească soluții în acest sens, a explicat Paul Ene, Secretar de stat în ministerul Economiei și Turismului, pentru Antena 3.
Când am putea renunța complet la purtarea măștii de protecție. Anunțul făcut de premierul României
Primul ministru, Florin Cîțu, afirmase în urmă cu câteva săptămâni, că românii ar putea renunța la purtarea măștii de protecție începând cu 1 iulie. Totuși, pentru că vaccinarea populației nu a atins nivelul propus de către autorități, premierul consideră că putem vorbi despre ridicarea măsurii purtării măștii de protecție abia după ce 70% dintre români vor fi vaccinați. Până atunci, Florin Cîțu a anunțat că se află în discuții cu mai mulți reprezentanți din sectorul HoReCa, astfel încât restaurantele care au personalul deja vaccinat anti-Covid să poată deschide, chiar și în cazul unei rate de infectare crescute din localitatea respectivă. De asemenea, premierul speră ca și marile companii să se concentreze pe vaccinarea personalului pentru a nu mai exista probleme cu apariția eventualelor focare de Covid.
Am avut discuții și cu restauratele pentru că au fost lovite în această perioadă, cel mai mult restauratele în această perioadă de criză, din păcate. Pentru restaurante am propus, discutăm, nu este o decizie luată, dar discutăm că dacă își vaccinează tot personalul (…) să fie deschiși tot timpul, să nu mai fie legați de rata de incidență. Deci poți fi deschis poate cu 50% din capacitate, dar să nu mai fie legați de rata de incidență, crește, scade rata de incidență, se închide. Să nu mai fie dacă are tot personalul din acea unitate vaccinat, a afirmat Florin Cîtu, la Digi24.