Simona Halep, prima campioană a României la Wimbledon. Victorie istorică, în mai puţin de o oră

Simona Halep, locul 7 WTA, a câştigat turneul de la Wimbledon, al doilea grand slam din carieră, după ce a învins-o, sâmbătă, în finală, cu scorul de 6-2, 6-2, pe americanca Serena Williams, locul 10 WTA, după numai 55 de minute de joc

Simona Halep a declarat, după câștigarea trofeului de la Wimbledon, că niciodată nu a făcut un meci mai bun precum cel cu Serena Williams.

Halep a spus că visul mamei ei s-a îndeplinit sâmbătă, prin victoria de la Wimbledon.

“Niciodată nu am jucat mai bine ca azi. Serena a fost mereu o inspiraţie. Am jucat mereu pentru a fi în faţa lojei regale. Am avut mari emoţii, stomacul meu nu a fost prea bine azi. Nu voi uita niciodată această zi, a fost visul mamei mele, îi mulţumesc pentru tot. Mulţumesc părinţilor, familiei, echipei, nu aş fi putut aici fără voi, datorită voi sunt mai bună pe teren. Mulţumesc ţării mele, că mă susţine mereu, domnului Ţiriac, care este dur cu mine şi mă face mai bună. Este o onoare să fiu aici”, a declarat Halep pe teren, la finalul meciului.

La rândul ei, Serena Williams a declarat că Simona a jucat excepţional în finala de la Wimbledon.

“A jucat excepţional, jos pălăria, felicitări pentru tot. Mă bucur de acest sport, îmi place să joc aici, echipa mea este minunată, mulţumesc pentru tot sprijinul”, a spus Williams după meci.

Pentru câștigarea finalei de la Wimbledon, Halep va fi recompensată cu 2,35 milioane de lire sterline, echivalentul a 2,6 milioane de euro.

Românca va primi, de asemenea, 2000 de puncte WTA.

Sursa:www.stirileprotv.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *