Statul orizontal

N-am vrut să public textul de mai jos, scris în urmă cu trei zile. Dar tocmai am citit o știre care ne anunță cam așa: Ministerul Justiției lucrează la un proiect de lege care prevede conferirea de despăgubiri, compensații materiale, pentru perioada cît un deținut a stat în condiții necorespunzătoare, a anunțat, marti, ministrul Tudorel Toader, citat de Agerpres. (sursa)

Nesimțirea acestor oameni puși să administreze treburile țării e deja un fenomen dincolo de pragul suportabilității. Acestor jigodii puțin le pasă de mizeria (și  de nesimțirea administratorilor) din spitale. Puțin le pasă de banul public care-ar trebui alocat educației, sănătății și infrastructurii. Puțin le pasă de bolnavi și de medici, de profesori și de elevi, de micii întreprinzători și, în general, de binele public.

Și acum textul de care vă ziceam la început.

La ora la care încerc să mă calmez scriind aceste rînduri, copilul meu este într-o intervenție chirurgicală. La un spital din București. Stau pe un trotuar din parcare și aștept. Aș fi intrat și eu în spital, vă dați seama, să stau lipit de ușa pe care va ieși medicul. Cu vești. Dar nu se poate. Spitalul este în carantină, astfel că doar mama copilului are voie. Te supui. Și aștepți. Secundele au alt ritm.

Ce pot să fac? Mă uit la asistenta de la trierea pacienților. Cum dă ea halate de teoretic unică folosință celor care urcă în spital. Sunt de la ora 8 dimineață aici, acum e 13.30, și nu am văzut nici un halat scos din țiplă. Toate sunt refolosite. Apoi văd cum alți tați sunt totuși lăsați să intre și mă întreb cît costă oare tariful anti-carantină cu halate refolosite. O întreb și pe asistenta de la triere. Îmi răspunde că nu mai pup sus.

Între timp, mi-am făcut de lucru mergînd pînă acasă să aduc laptele praf. Și biberonul. Și încălzitorul. O altă asistentă ne spusese că e sîmbătă și că e complicat de scos din depozitul spitalului laptele praf necesar. “Mai bine aduceți dvs…”

Ruxandra mi-a zis să aduc și celelalte lucruri necesare. În special șervețele dezinfectante. Pentru că asistentele de pe salon curăță pătuțul cu unele demachiante…

Am adus de toate. Căci nu poți bănui ce nu mai are statul orizontal. I-am adus și ceva de mîncare pentru că spitalul nu oferă hrană mamelor care nu au adus de acasă farfurie, furculiță și cuțit. Să vă mai spun? Cearceaful de pe pat e plin de pete (foto sus), deși tocmai a fost pus. În sertar sunt niște bacterii de ți se oprește respirația (foto jos). La baie nu e hîrtie igienică. În salon nu e săpun pentru copii. Nu sunt aleze, nu sunt scutece. Există un singur frigider, pe hol și ăla e ticsit cu mîncarea pacienților. Biberoanele se pot steriliza doar la bucătărie, dar numai dacă ai fost previzibil și ți-ai adus propriul detergent și burete… 

Incredibil, nu?

Încerc să mă calmez, repet, scriind aceste rînduri. Dar tot ce aș vrea să fac acum e să lovesc un pesedist. Unul, oricare, în locul tuturor jigodiilor de la PSD&PNL&company care au furat țara asta în ultimii 28 de ani. De halatele de unică folosință și laptele praf pentru sugari și pînă la autostrăzi.

Sunteți niște criminali, nenorociților!
Iar locul vostru e la pușcărie. Nu în Brazilia, nu în guvern.

Cum ziceai tu, Tudorele? Că infractorii care nu au condiții în pușcării să fie despăgubiți?

FMM!

Precizare importantă:
Tot respectul pentru medicii care s-au ocupat de sănătatea copilului meu. Profesionalismul lor este de-a dreptul extraordinar. Cred cu tărie că problema e în administrarea treburilor țării. Nu la specialiștii ei.

Cristian Şuţu