Streinu-Cercel, despre ridicarea restricțiilor: “Dacă stăm potoliți, estimez că undeva la jumătatea lunii iulie” Citeşte întreaga ştire: Streinu-Cercel, despre ridicarea restricțiilor: “Dacă stăm potoliți, estimez că undeva la jumătatea lunii iulie”

Adrian Streinu-Cercel, directorul de la “Matei Balș”, estimează că românii vor putea circula fără restricții la jumătatea lunii iulie. Condiția este ca în aceste zile, de Paște, să fie respectate măsurile de izolare și distanțare socială.

“Dacă stăm potoliţi în aceste patru-cinci zile, estimez că undeva la jumătatea lunii iulie. (…) Dacă nu stăm potoliţi, atunci se va întinde problema asta şi până la anul nu mai ieşim!”, a spus Streinu-Cercel, într-o intervenție la B1 TV. Directorul de la “Matei Balș” crede că un al doilea val de COVID-19 este așteptat după octombrie și spune că evoluţia pandemiei are o formă grafică similară cu cea a unui dromader. “Evoluţia în dromader înseamnă că acum noi vedem capul cămilei. Urmează o perioadă de acalmie, care va fi lunile iulie-august, după care din septembrie-octombrie încolo va apărea cocoaşa cămilei. Dacă vă uitaţi şi pe ceea ce spun şi alte ţări – China, de exemplu, care a început să se confrunte cu un al doilea val, de data asta de import de cazuri, lucrurile se complică şi mai mult, pentru că va fi un loc de unde vom reînsămânţa, la nivel planetar, circulaţia virusului”, a mai declarat Streinu-Cercel. În România, până pe 16 aprilie, au fost raportate 7.707 cazuri de coronavirus și s-au înregistrat 392 decese. Ministrul sănătății, Nelu Tătaru, a avertizat că dacă nu sunt respectate precauțiile de sărbători, s-ar putea ajunge la 20.000 de cazuri de COVID-19.
https://www.libertatea.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *