Tragi-comedie românească: motivul pentru care un pacient cu arsuri grave a fost întors de la aeroport, din drumul spre Belgia
Ultima speranță le-a fost frântă. Care a fost motivul pentru care un pacient cu arsuri grave a fost întors de la aeroport, din drumul spre Belgia. Familia reușise cu greu să îi găsească un loc într-o clinică de specialitate.
Un pacient cu arsuri grave a fost întors de la aeroport
Totul a început cu un accident tragic de muncă. Un bărbat în vârstă de 52 de ani s-a electrocutat în timpul serviciului, în Constanța. Cu arsuri pe 70% din suprafața corpului, a fost transferat, cu elicopterul SMURD, la Clinica de arși de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași, unde a fost internat pe secția de Terapie Intensivă. Au urmat zile întregi de chin. În cele din urmă, familia a fost cea care a reușit să îi găsească un loc într-o clinică de specialitate din Belgia, cea mai bună șansă a bărbatului la viață. După ce s-a obținut, într-un final, acordul de zbor pentru pacient din partea Ministerului Sănătății, transportul ar fi trebuit să aibă loc în cel mai scurt timp. A fost, din nefericire, doar începutul unui șir de amăgiri.
„A doua zi după ce a ajuns la Iași, doctorul curant, medicul de acolo, mi-a spus în fiecare zi că este stabil și că poate fi transferat. Acum vor să se spele pe mâini! A fost posibil de transferat! Ne-am încurcat în hârtii, ne-am încurcat în mailuri, am așteptat. Angajatorul lui a plătit către clinica din Belgia un avans tocmai ca să-l ducă acolo, să-l primească, că statul român plătește, dar plătește greu”, a povestit soția brbatului, citată de Știrile Protv.
Cursa nu a putut continua
Care a fost motivul pentru care un pacient cu arsuri grave a fost întors de la aeroport? Ințial, transportul spre Belgia a fost programat pentru miercuri, 27 ianuarie, însă a fost anulat din pricina condițiilor meteo. 24 de ore mai târziu, s-a făcut o nouă încercare. La ora opt dimineața, aeronava Piper PA-42 Cheyenne III, din dotarea Inspectoratului General de Aviație, pleca din București spre Iași. Bărbatul a fost preluat, după zile în șir de așteptate și agonie. Însă, la scurt timp după escala programată la Timișoara, pentru alimentare, pilotul anunța că avionul suferise o defecțiunie, iar zborul nu mai putea continua.
„La Timișoara, după alimentare, în cursul decolării, sistemul de presurizare n-a funcționat. Pilotul a luat decizia corectă de a se întoarce și a primit dispoziția să vină către București, pentru că putea să vină la înălțime joasă în România”, a explicat Raed Arafat, pentru sursa citată.
Pacientul cu arsuri grave a fost internat, joi, la Spitalul Floreasca din București, pe secția de Chirurgie Plastică și Reparatorie. Medicii îi vor reevalua starea, urmând să decidă dacă va mai putea fi transportat sau nu în Belgia.

SMURD, explicații cu privire la defecțiunile apărute la aeronava ce suferise recent „reparații capitale la un motor”
Departamentul pentru Situații de Urgență a transmis, în privința transportului anulat al pacientului cu arsuri grave în Belgia, următoarele:
„Odată preluat pacientul de la unitatea spitalicească din Iași, în planul derulării misiunii de transfer era prevăzută o aterizare la Timișoara, în vederea alimentării aeronavei. După decolarea de la Timișoara, piloții IGAv au constat functionarea necorespunzătoare a instalației de presurizare a cabinei avionului și astfel misiunea de zbor a fost anulată.”
Autoritățile au dezvăluit că avionul fusese recepționat în urmă cu o lună, în urma efectuării unor „reparații capitale” la unul dintre motoare și o revizie majoră la celălalt. De la recepționare, aeronava efectuase 40 de ore de zbor și trei misiuni SMURD.
„Precizăm faptul că avionul a fost recepțioant în data de 28.12.2020, după efectuarea unor lucrări de reparații capitale la un motor, revizie majoră la celalalt motor și lucrări periodice după 100 de ore de zbor, nefiind executate reparații la instalația de presurizare a avionului. Din momentul recepționării, aeronava a zburat 40 de ore și a îndeplinit cu succes 3 misiuni SMURD, dintre care 2 externe și 1 pe teritoriul României, nefiind întâmpinate probleme de natură tehnică”, a transmis Departamentul pentru Situații de Urgență.

