Verișoara De La Țară (II)

Era o zi de toamna cu gust de nuci si parfum de gutui,cu must rubiniu sau galbior sorbit din cani de lut inflorate si racoroase…
Era o zi de toamna ca toate celelalte,dar si deosebita,fiindca plecasem din nou la rudele de la tara sa dau o mana de ajutor la culesul viei,dar si sa vad ce mai face verisoara mea care fusese pe la noi la Giurgiu,la Balciul de Sf. Marie.
Trecuse vremea cand ne spalam picioarele si apoi ne urcam in jgheabul plin de struguri,si saream,si jucam,si ne luam in brate sa apasam mai vartos strugurii zemosi si plini de dulceata.
Trecuse vremea si nici via nu mai era asa de multa ca altadata,si nici noi nu mai eram copii,iar in locul jgheabului aveau un zdrobitor la care invarteam pe rand o roata mare ca aceea de la fantana…Culegeam strugurii mai mult in joaca,in cosuri si galeti,apoi o rupeam la fuga luandu-ne la intrecere,si cine iesea pe locul doi trebuia sa invarta roata zdrobitorului,iar celalalt sa toarne strugurii in palnia aparatului.
In timp ce invarteam de zor la manivela,verisoara mea inmuia degetul in mustul inspumat din cada ,il gusta si se stramba in fel si chip,ca si cum ar fi fost acru si nicidecum dulce,ca sa ma faca si pe mine sa gust din licoarea tulbure si dulce,apoi se prefacea ca s-a ametit…
Cand s-a ridicat odata pe varfuri sa rastoarne cosuletul cu struguri , am observat pentru prima data,sau mi s-a parut,ca avea la piept,sub ia inflorata,avea,zic,…doi pui de porumbei fricosi,care se zbateau sa scape si sa iasa afara…

Anton Gheorghe