Ziua Curățeniei Naționale – bilanț în județul Giurgiu
7.900 de saci cu ambalaje din plastic, hârtie şi sticlă au fost strânşi de pe raza judeţului de aproape 11.000 de giurgiuveni care au participat la finalul săptămânii trecute la Ziua de Curăţenie Naţională.
”Let’s do it, Romania! a revenit cu o nouă zi de curăţenie naţională la cea de-a XI-a ediţie a Zilei de curăţenie naţională, sub deviza – O ţară mai curată, pentru că natura se sufocă sub deşeuri, în data de 21 septembrie 2024.
Activitatea s-a desfăşurat în aproape toate judeţele, printre care şi judeţul Giurgiu, România alăturându-se astfel celor peste 100 de ţări care fac curăţenie în aceeaşi zi.
Aproape 11.000 de oameni din întreg judeţul au participat la Ziua de Curăţenie Naţională pentru a face România mai curată!
Cutii, ambalaje din plastic şi hârtie, sticlă au fost strânse de giurgiuveni în întregul judeţ. Deşeurile găsite au fost adunate şi depozitate în 7.900 de saci de unică folosinţă, care au fost ridicaţi în mod centralizat de firmele de salubritate, care, de asemenea, s-au alăturat campaniei”, a declarat luni, pentru AGERPRES, coordonatoarea campaniei Let’ s do It la Giurgiu, Mariana Mitroi.
Ea spune că, spre deosebire de ceilalţi ani, ” zonele au fost mult mai curate, ceea ce demonstrează că oamenii au mai multă grijă de natură şi conştientizează impactul negativ pe care îl are depozitarea necorespunzătoare a deşeurilor asupra mediului”.
” Credem că şi implementarea la nivel naţional a sistemului garanţie – returnare pentru ambalajele de sticlă, din plastic sau aluminiu pe care le cumpărăm din magazine a făcut ca acest tip de ambalaje să nu mai sufoce natura. Prin astfel de acţiuni, încurajăm cât mai mulţi giurgiuveni să se alăture voluntar acestor activităţi, pentru creşterea responsabilităţii faţă de mediul înconjurător şi pentru a da un exemplu generaţiilor tinere. Suntem mândri şi recunoscători pentru toţi cei care au participat – împreună suntem mai puternici şi am demonstrat că putem schimba lucrurile’, a completat Mariana Mitroi.
Ea spune că la activităţi au participat peste 45 de primării, copii, profesori şi părinţi din şcoli din tot judeţul, instituţii judeţene, ONG-uri, angajaţi ai Poliţiei, Pompierilor, Jandarmeriei Române, Poliţiei locale, de la companii private din judeţ care au oferit un exemplu de spirit civic, de mobilizare pentru o cauză comună – colectarea deşeurilor abandonate în natură şi în spaţiul public. (www.agerpres.ro)