ALEXANDRU MACEDONSKI (14 Martie 1854 – 24 Noiembrie 1920)

Alexandru Macedonski a pășit în viață la 14 martie 1854 la București, ca fiind cel de al treilea copil din familie. Tatăl poetului se numea Alexandru și era la rândul său, fiul lui Dimitrie Macedonski, venit în țară pe la începutul secolului, în 1821, de carieră militar. Tatăl Alexandru Macedonski, și-a croit un arbore genealogic, spunând că este descendent al casei Biberștein, familie domnitoare în Lituania. Mama poetului, Maria Fisența, provenea dintr-o familie de boieri din Oltenia, ea era fiica lui Emanoil Fisența și a Ecaterinei Urdăreanu-Brăiloiu. Tatăl Mariei a murit la scurt timp după nașterea acesteia, iar mama s-a recăsătorit cu Dimitrie Rîrîianu, care era pitar.
Alexandru Macedonski fiul își începe studiile acasă, cu un dascăl de limbă franceză, după care urmează cursurile gimnaziului la Craiova. La vârsta de 16 ani, mama îl trimite în străinătate cu această ocazie el vizitează Austria, Elveția și Italia.
În anul 1865 scrie poezia ”Plânsul amantei”, această poezie este compusă la vârsta de 12 ani, se pare că ar fi fost prima creație literară, despre care poetul spune că a publicat-o fără a fi corectată.
După moartea tatălui său la 24 septembrie 1869, Macedonski va scrie poezia” La defunctul meu părinte”, care se pare a fi decedat în condiții suspecte, el fiind otrăvit în timpul unei întâlniri politice , de către oaspeți.
La întoarcere la București după lunga călătorie în străinătate, poetul se înscrie la Facultatea de Litere pe care o frecventează sporadic. În 1872 debutează cu volumul de versuri Prima Verva, 1882 Poezii,1895-1897 Excelsior, Bronzes- 1901 la Paris, Poema rondelurilor 1927,Flori sacre 1912. Poezia lui Al Macedonski este lirică și autobiografică, în care se caută pe sine, confesiunea dezvăluind obsesii și reprimări esențiale. Se întoarce în copilăria, văzută în lumina unui conservatorism aristocratic, idilic și patriarhal. Până în 1890 Macedonski scrie poeme ample, de factură romantic, cu versuri lungi și cu un pronunțat caracter satiric cum ar fi ciclul Nopțile. După 1890 poetul renunță la acest stil de scriere și acum începe să scrie rondeluri. El este recunoscut ca poet al rondelurilor. Macedonski este primul mare creator al acestei poezii cu formă fixă : 13 versuri dispuse în trei catrene și un vers liber, cu măsura de opt-zece picioare cu două rime.

Rondelul orașului mic

Orașul mic te fură-ncet
Cu ale lui tăcute strade,
Cu oameni proști dar cumsecade,
Ce nici nu știu că sunt poet

Cu centrul intim și cochet,
Și fără case cu arcade;
Orașul mic te fură-ncet
Cu ale lui tăcute strade.

Prin umbra parcului discret,
Nu se strecoară mascarade
Și nu s-aud în el tirade
Despre-al politcii secret.-

Orașul mic te fură-ncet.

Acest rondel este probabil scris de poet ,după o scurtă vizită făcută la Giurgiu.
Prima vizită pe care a făcut-o în mare grabă, fiind îndemnat de către mama sa să părăsească țara pentru a fugi în străinătate, este în anul 1873, după publicarea la 23 mai 1873 a poemei antidinastice 10 mai . aceste versuri erau adresate regelui Carol I ( sunt opt ani de suferință care astăzi s-a-mplinit ) și care au fost publicate în Telegraful român.
Macedonski a venit la Giurgiu unde s-a îmbarcat pe vaporul ”Tagetof” cu destinația Viena-Austria.
După câțiva ani Alexandru Macedonski va reveni la Giurgiu pe urmele tânărului student Tudor Vianu, el fiind impresionat de talentul poetului giurgiuvean. Acesta face o vizită familiei lui Tudor Vianu, unde îi cunoaște familia și îi vizitrază locuința care și astăzi mai există pe strada Vasile Alecsandri, de care rămâne plăcut împresionat.
Despre vizita lui la Giurgiu povestește prietenul acestuia,Simion Boyer, pe care Tudor Vianu îl acceptase în cenaclul ”Liberatorul” în iarna anului 1916.
Simion Boyer își amintește:
” În vara aceluiași an, Macedonski ne-a vizitat la Giurgiu. Pe Vianu nu l-a găsit acasă. M-a găsit numai pe mine. Mi-amintesc că am trimis repede un bilet lui Barbu(este vorba de Ion Barbu), cu rugămintea să vină și el ,să-l însoțim împreună pe Macedonski. N-a venit însă. Mulți ani mai târziu, mi-a mărturisit că atunci nu la lăsat tatăl său să vină să se întâlnească cu autorul faimoasei epigrame împotriva lui Eminescu. Macedonski era încă teribil de antipatizat pentru acest lucru și Barbu, cu toată admirația pe care i-o arăta, nu a putut să treacă în împrejurarea respectivă, peste cuvântul tatălui său.
Așa dar am rămas singur cu Macedonski, pe care l-am însoțit la o îndelungată plimbare prin oraș. Mândru mi-a spus că mai vizitase Giurgiul cu zeci de ani în urmă, când venise cu bicicleta de la București, fiind printre primii români care au folosit acest mijloc de deplasare. E, bine înțeles, un lucru amuzant. După un timp ne-am așezat pe terasa unei cofetării. E un fel de a zice ”terasă”. Era de fapt improvizată chiar pe trotuar. Și în timp ce vorbeam cu el, mai mulți copii și băiețandri s-au strâns într-un grup și ne priveau, atrași bineânțeles de îmbrăcămintea excentrică a lui Macedonski. Avea, mi-aduc aminte, o pălărie cu boruri foarte late,însă extrem de plată și purta o cravată făcută dintr-un ” tiul” galben, în mijlocul căreia era prinsă o camee foarte frumoasă. Pe Macedonski îl cam agasau privirile insistente ale grupului. Mi-a spus: ”Dar ce vor porștii ăștia ?” Jenat că a observat că devenise obiect de curiozitate,am încercat să-i potolesc enervarea: ”Maestre, au auzit, probabil de dv.și vă admiră”. Răspunsul a venit promt: ”Nu ! Este în ochii lor o privire, care nu-mi place”. Am schimbat vorba. Când mai apoi, după câteva ore, l-am condus la gară, se mai liniștise și era mulțumit de plimbarea pe care o făcusem. După război, cu puțin înainte de moartea lui (24 noiembrie 1920) , într-o după amiază când mă găseam la el, mi-a citit din întâmplare, într-un moment de entuziasm și de nostalgie, ”Rondelul orașului mic”, pe care am înțeles , cu siguranță, la scris după ce fusese atunci la Giurgiu.
Opera lui Alexandru Macedonski se compune din poezie, proză și dramaturgie. El a încurajat tot ce se deosebea de poezia de până atunci: parnasianism, naturalism, decadentism. A fost alături de poporul său și de alți mari creatori ai timpului, exprimându-și convingerea că poporul va trăi un viitor fericit, eliberat de un trecut încărcat de poveri sociale.

Gigica Ivonette Peptănaru