DRAGOBETELE ȘI SPORTUL – O frumoasă poveste de dragoste

Frigul și ploaia de afară m-au invitat la lectură. Am căutat câteva articole din presa locală scrisă cu ceva timp în urmă. Alegerea pe care am făcut-o a fost pur întâmplătoare, despre sport. Sportul este un domeniu care m-a fascinat încă din copilărie, când urmăream cu sufletul la gură și cu mâna pe inimă evoluția Nadiei Comăneci la gimnastică, la tenis de câmp pe Ion Țiriac și Ilie Năstase. Din când în când ascultam la micuțul radio cu tranzistori câte un meci de handbal masculin ori feminin, sau uneori, duminica pe lângă ”Unda veselă”, ascultam transmiterea meciurilor de fotbal la emisiunea „ Fotbal minut cu minut”. Performanță era cuvântul care îi însoțea pe sportivii noștri oriunde mergeau să participe la competiții și de ce să nu recunosc, de cele mai multe ori veneau învingători. Strălucirea medaliilor, intonarea imnului și înălțarea tricolorului pe cel mai înalt catarg, lacrimile de fericire, toate acestea erau ca un balsam pentru români. Viorica Țigău, o sportivă născută pe malul Dunării la Galați, dar adoptată de orașul Giurgiu, giurgiuveancă trup și suflet, mi-a atras atenția și m-a făcut curioasă să o cunosc, să aflu mai multe despre ea, despre performanțele ei dar și despre viața de familie. O familie frumoasă, unde sportul se află în permanență la el acasă, soțul fiind și el atlet, campion la aruncarea greutății. Diplomele, medaliile și trofeele obținute la competițiile unde cei doi atleți au participat, fac ca atmosfera căminului lor să fie încărcată de bucuria și împlinirea viselor de a fi învingători. Despre performanțele Voricăi Țigău, am aflat din articolele din jurnale, de la Radio România actualități, de la Tv, dar și de la ea. Cine sunt cei doi sportivi medaliați? Vom afla răspunsul pe scurt din rezumatul unui articol: În cadrul ”Balcaniadei” care a avut loc în data de 21 februarie 2009 la Atena, Viorica Țigău, sportivă cu dublă legitimație –Dinamo București și CSM Giurgiu a devenit campioană Balcanică în proba de săritură în lungime. Laurențiu Popa, giurgiuveanul din lotul de 22 de sportivi deplasați în Grecia de Federația Română de Atletism, a urcat pe podium fiind învingător ”la aruncarea greutății”, dar și la cucerirea inimii colegei sale Viorica Țigău, pe al cărui deget a pus simbolic un inel la îndemnul Zeului iubirii, Dragobete. . Campioana Viorica Țigău s-a născut pe 12 august 1979 la Galați și a parcurs lungul drum al competițiilor sportive, care de fiecare dată au avut un final încununat de succes,oprindu-se la mal de Dunăre, dar de data aceasta la Giurgiu, unde prin căsătoria cu Laurențiu, cel ce i-a fost partener în sport, a devenit giurgiuveancă. O familie de sportivi de înaltă ținută sportivă, sportivi ce au urcat pe podiumul vieții, unde au fost răsplătiți cu cea mai strălucitoare medalie, fiul lor David. Am avut deosebita plăcere de a-i cunoaște pe cei doi sportivi, doi oameni deosebiți, dar și pe minunatul lor puști, David. Nu am putut rezista tentației și i-am adresat câteva întrebări doamnei Viorica Țigău. Din discuția purtată despre sport și familie am aflat că data de 21 februarie 2009 este cu totul specială pentru ea și Laurențiu. 1.- La ce vârstă aţi început viața sportivă ? V.Ț. – Am început atletismul la vârsta de 10 ani, cariera mea sportivă a durat 22 de ani. M-am oprit la 32 de ani, după participarea la Jocurile Olimpice de la Londra. 2.- Ce v-a motivat să faceți acest sport? V.Ț.- Nu pot spune că m-a motivat cineva să practic acest sport, efectiv am fost selecționată de la școală cu toată clasa și dusă pe un stadion de atletism, mi-a plăcut și am rămas să practic acest sport. După o săptămână de antrenamente, dintr-o clasă am mai rămas doar doi copii , care am continuat să practicăm atletismul, restul nu au mai venit la stadion niciodată. 3.- Credeți că tinerii ar trebui să facă sport? V.Ț. – Copiii din ziua de azi ar trebui obligatoriu să practice un sport măcar pentru un corp și-o minte sănătoasă. 4. – Cum s-a înfiripat dragostea între cei doi sportivi ? V.Ț. ( vădit emoționată, cu ochii scânteietori și glasul mai mult șoptit se destăinuie) – Am trecut de la simpli colegi de la același club, la prieteni …”iubit”, chiar la acest concurs din 21 februarie de la Atena. De aici a început povestea noastră de dragoste, iar în 2013 am ajuns să ne unim destinele în fața lui Dumnezeu la Mănăstirea Sf. Ioan Rusul, într-un peisaj de vis, lângă părinții spirituali Vera și Florian Nicolae. 5. – Ce le urați îndrăgostiților de sărbătoarea Românească Dragobete? VȚ. – Tinerilor îndrăgostiți le doresc din tot sufletul să fie fericiți și să se iubească toată viața. Mulțumesc doamnei Viorica Țigău pentru amabilitatea de a răspunde la întrebări. Despre cariera sportivă și despre performanțele atletei Viorica Țigău sunt încă multe de spus.
Gigica Ivonette Peptănaru

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *