Scandal cu tentă sexuală la Izvoarele; protagonistul – primarul Silviu Cazacu – se autosuspendă din partid

Un nou scandal a izbucnit, la început de an, în județ; de această dată, protagonist este primarul comunei Izvoarele, Silviu Cazacu, pe numele căruia a fost deschis un dosar penal și a fost emis ordin de protecție.

Evident, fiind vorba de un om politic, cazul a ajuns rapid în atenția presei centrale.

Iată, de exemplu, ce scriu jurnaliștii de la știripesurse.ro:

Primar PNL din Giurgiu, acuzat că a trimis poze indecente unei copile de 13 ani: Judecătorii au emis ordin de protecție, edilul susține că a fost o greșeală

Judecătoria din Giurgiu a emis, zilele trecute, un ordin de protecție împotriva primarului PNL din comuna Izvoarele, Cazacu Silviu Marius. Edilul, în vârstă de 45 de ani, ar fi acuzat că ar fi trimis poze indecente unei fete de 13 ani.

Prin actuala decizie, primarului îi este interzis să se apropie la o distanță de sub 50 de metri de fată și de părinții ei. Totodată, edilului îi este interzis să îi contacteze pe aceștia. Durata ordinului este de șase luni.

Deocamdată, la Poliția Giurgiu nu a fost depusă nici o plângere.

Edilul susține că a fost o greșeală

Contactat de PressHUB, edilul a confirmat că a trimis poze indecente fetei, dar a declarat că a aflat vârsta ei după trimiterea fotografiilor.

Acesta a mai adăugat că dosarul este în desfășurare și că nu a cunoscut-o și nici amenințat-o pe fată sau pe familia ei.

„Eu sunt căsătorit de 20 de ani, am familie, am copil. Îmi iubesc familia, îmi respect familia. Asta este, am făcut o greșeală și mi-o asum” a declarat edilul.”

La scurt timp, edilul a postat o filmare pe contul său personal de facebook, o filmare în care își explică punctul de vedere și afirmă că a decis să se autosuspende din partid până la finalizarea dosarului penal:

https://www.facebook.com/reel/1615125086579518