Stelian Ion a votat alături de soţie. VIDEO

Stelian Ion, candidat la Primăria Constanţa din partea USR Plus, şi-a exprimat şi el votul, duminică, 27 septembrie. Acesta a votat la Liceul Energetic, alături de soţie şi copil.
Stelian Ion a votat pentru tinerii constănţeni şi pentru un viitor mai bun. „Astăzi simt că vom schimba ceva în Constanţa. Am venit cu mic cu mare la vot. Am aşteptat ani şi ani de-a rândul momentul ăsta şi chiar simt că putem face o schimbare mare în Constanţa şi în România. Am venit să votez pentru Constanţa, să dăm o şansă tinerilor să nu mai plece din acest oraş. Pleacă generaţii rând pe rând şi vrem să le dăm o şansă să trăiască aici, alături de familie şi într-un oraş frumos, european, curat şi civilizat. O senzaţie foarte puternică mă încearcă astăzi” a declarat Stelian Ion.
D.B. L.I.