”Vă rugăm să nu furați după ora 18.00”. Reacțiile după ce s-a aflat programul impus polițiștilor într-un oraș din România
Sindicatul Europol trage un puternic semnal de alarmă și spune că într-un oraș din România unde furtul de cherestea este la ordinea zilei polițiștii urmează să lucreze doar până la ora 18:00. Reprezentanții sindicatului au sesizat Ministerul de Interne, după ce s-a aflat noul program de lucru al polițiștilor din Toplița, județul Harghita.
Polițiștii din Toplița vor lucra doar până la ora 18:00, susține Europol
Reprezentanții sindicatului Europol sunt cei care au făcut public noul program de lucru al polițiștilor din Toplița, localitate unde furtul de materie lemnoasă este la ordinea zilei. Oamenii legii din localitatea respectivă vor lucra doar până la ora 18:00, după cum susține Europol.
Sindicatul susține că angajații secției din Toplița vor lucra de la ora 6:00, la ora 18:00. Sindicatul Europol publică mai multe mesaje ale şefilor din cadrul IPJ Harghita în care aceştia anunţă noul program pentru poliţişti. ”Echipele operative pe judiciar, o.p. şi criminalistică asigură evenimentele sâmbătă şi duminică de la domiciliu. Nu se mai vine la muncă sâmbătă şi duminică”, se arată într-unul din mesajele postate de Europol pe Facebook.
Polițiștii vor fi nevoiți să doarmă îmbracați în unirforme…
”Dacă totuși infractorii vor fi nesimțiți și nu vor înțelege că trebuie să opereze exclusiv în intervalul orar de mai sus și vor fi sesizate spargeri, tâlhării, violuri ș.a.m.d., polițiștii vor fi chemați de acasă să intervină.
Acest model de „menegeri”, nu numai că își bat joc de polițiștii care după 12 ore vor trebui să doarmă îmbrăcați în uniformă pentru ca atunci când le sună telefonul să ajungă cât mai repede la caz, dar demonstrează că siguranța cetățeanului este un deziderat de fațadă.
Nu știm care sunt interesele din spatele acestei decizii sau cine nu vrea polițiști în serviciu după ora 18.00 și în weekend, însă suntem convinși că va fi mare fericire în rândul celor care taie ilegal pădurea și exploatează materialul lemnos în mod fraudulos, principala îndeletnicire din zonă”, spun cei de la Europol. Sindicaliştii precizează că au sesizat și conducerea Poliției Române, „să vedem dacă agreează astfel de decizii care pun în pericol cetățenii din mun. Toplița și încurajează infractorii să exploateze lipsa polițiștilor din teren”.
De cealaltă parte, un reprezentant al IPJ Harghita a declarat pentru Libertatea că modificările au loc în contextul pandemiei de coronavirus, dar spune că vor fi două ture de câte 12 ore, pe timp de zi și pe timp de noapte.
”Se încearcă această variantă de lucru cu ture de 12 ore, însă nu sunt doar pe timp de zi, ci vor fi şi pe timp de noapte. Noi trebuie să acoperim 24 de ore din 24 serviciul poliţienesc. La nivelul poliţiei Topliţa s-a gândit acest program de lucru în funcţie de evoluţia indicelui de infectare. Se încearcă prin acest program ca poliţiştii să se întâlnească mai rar sau chiar deloc”, spune Filip Gheorghe, care subliniază că la Topliţa rata infectării la mia de locuitori a ajuns la 5.