Intervenții ISU Giurgiu 06.02.2018 – 07.02.2018
În perioada 06.02.2018 – 07.02.2018, subunitățile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Giurgiu au intervenit la 9 situații de urgență, astfel:
– 7 intervenții ale Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare și Descarcerare pentru acordarea primului ajutor medical. În cazul intervenţiilor SMURD, cele mai frecvente simptome prezentate de pacienți au fost:hipertensiune arterială, cefalee, vertij, tahicardie, traumatisme. – 1 intervenție- incendiu furaje- localitatea Izvoarele;- 1 intervenție- incendiu locuință- localitatea Hotarele.
În data de 06.02.2018, ora 22: 58, I.S.U. Giurgiu a fost solicitat să intervină în localitatea Izvoarele pentru stingerea unui incendiu de furaje. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă aparținând Detașamentului de pompieri Giurgiu. Pompierii au acționat pentru limitarea propagării și stingerea incendiului în urma căruia au ars 140 de baloți de lucernă, 1500 de kg. lemne de foc, 30 de baloți de paie și 5000 de kg. de coceni. Cauza probabilă a producerii incendiului: jar/ scântei.
În data de 07.02.2018, ora 04: 40, I.S.U. Giurgiu a fost solicitat să intervină în localitatea Hotarele pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă aparținând Punctului de Lucru Greaca. Pompierii au acționat pentru limitarea propagării și stingerea incendiului în urma căruia a ars funinginea din interiorul coșului de fum. Cauza probabilă a producerii incendiului: coș de fum necurățat.
COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Purtător de cuvânt: Lt. Neguț Florin
Redacția publicației Reflectorul de Sud mulțumește pe această cale ISU Giurgiu pentru deschiderea, profesionalismul și promptitudinea de care dă dovadă, furnizându-ne aceste informații importante, pe care cetățenii trebuie să le cunoască.